În turneul lor prin Ardeal trupa lui Z. Bârsan a întâmpinat multe obstacole. De exemplu în Făgăraş sunt opriţi odată actorii, in frunte cu dl Z. Bârsan: trebue ca toţi să fie cetăţeni ungari. D-şoara Braşoveanu, actuala d-nă Olimpia Bârsan, de origine din Ardeal, este născută in vechiul regat. Ce-i de fâcut? Dar să povestească dl Z. Bârsan:
A doua zi ne trezim că ne cheamă la primărie. în urma unui ordin ministerial — se zicea — trebuia să ne legitimăm că suntem cetăţeni unguri, în caz contrar nu puteam să mai jucăm decât cu concesie ministerială.
Vre-o câţiva dintre noi, neputîndu-se conforma acelui ordin, am fost siliţi să renunţăm la reprezentaţia a doua, ce era să se joace Dumineca.
Şi-acum… stam în drum.
Ni se rupsese căruţa. Ce era de făcut?
La Sălişte e frumos şi când eşti năcăjit. Haideţi Ia Sălişte!
Pachetarăm în grabă şi cu trenul de 4 p. m. plecarăm.
Noaptea am dormit în Sibiiu, iar a doua zi dimineaţa ne-am dus la Sălişte.
Până ne-am gândit, până ne-am chibzuit au trecut vre-o zece zile. În sfârşit am aflat soluţia. M’am însurat şi astfel mi-am făcut logodnica cetăţeană maghiară. Un tovarăş câştigat şi pentru viaţă şi pentru mişcarea noastră teatrală. Ne-am dus la primărie într’o bună Joi după amiazi. Ne-a cununat notarul Chirca şi am avut de martori pe Dr. Comşa şi pe profesorul Lupaş.
Retrăiesc clipele de atunci. Mă văd în trăsură, mergând spre primărie. Văd lumea cum iese prin porţi şi se uită mirată la cei doi străini, cari au avut norocul să-şi dea mână pentru totdeauna, în Săliştea cea frumoasă, încunjuraţi de prieteni buni şi de nesfârşita poezie a naturei. Ceriul era atât de limpede şi atâta pace era în atmosfera acelui amurg neuitat.
La primărie eram veseli ca nişte copii şi unirea noastră s’a făcut cu seninătate şi cu zîmbet pe buzele tuturor. Seara a fost pentru noi o surprinză neuitată. Am fost conduşi în pavilionul hotelului, unde era o masă întinsă şi toată lumea de inimă a Săliştei. Cea dintâiu, care ne-a felicitat a fost d-na Comşa, femeia aceea frumoasă și cu minte, cumpănită la vorbă şi cu ceva măreţ în toată înfăţişarea.
Au urmat apoi celelalte doamne şi domni, după vârstă. Eram aşa de pătrunşi de dragostea ce ni se arăta, că nu găsiam cuvinte de mulţumire.
Sunt sigur că dacă aş fi zis ceva, m’ar fi înecat lacrimile bucuriei.
Ne-am aşezat apoi la masă, între d-na şi dl Comşa, cel care nu mai îmbătrâneşte… şi era dragoste, poezie şi veselie şi în cer şi pe pământ.
Aveam câteodată impresia, cnm mă uitam în nesfârşitul cerului albastru că plouă din el petale de trandafiri albi. A vorbit dl Comşa, intr’un ton avântat. Nu-mi mai aduc aminte ce a spus, dar ştiu c’a vorbit cu toată sinceritatea inimei lui. Corul a cântat cântece de sărbătoare, directorul Lepădatu era de o vervă uimitoare şi toată lumea era veselă. A vorbit apoi profesorul Lupaş cu dragostea unui prieten vechiu, cu inima unui frate.
Luna apăruse la straşina pavilionului, aşa de frumoasă, cum n’am mai văzut-o niciodată. Nu ştiu cum în seara aceea avea asupra mea o putere de vrajă; vorbiam eu, ascultam ce spun ceialalţi şi numai mă treziam că mă uit la ea, pierdut, fermecat…
«Lună, lună, tu eşti de vină la toate!…» Şi luna par’că zâmbea mulţumită ca o mamă fericită.
Târziu după miezul nopţii ne-am despărţit. Nu voiu uita niciodată sărbătoarea, pe care au sfinţit-o săliştenii cu iubire şi bucurie sinceră, de dragul celor doi călători.
Noi, actorii Ardealului, suntem rândunelele dornice de primăvară. Vremurile de azi sunt vremurile de trecere peste marea înfuriată. O auzim cum se zbuciumă sub noi şi ostenite zărim departe catargul unei corăbii.
Alergăm acolo, să ne mai odihnim, că drumu-i lung până la ţărmuţ înflorit. Ne aşezăm pe catarg şi cântăm vesele cu glasul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Sbuciumă-se marea cât va voi, până catargul va fi sus, nu ne vom teme.
Acel catarg e iubirea poporului românesc pentru teatru. De vreţi să ajungem la ţărm, primiţi rândunelele, pe catargul cel adăpostit de furia valurilor!
Textul dem ai sus este extras din foaia TRANSILVANIA – Anul 56. Maiu-Iunie 1925. Nr. 5-6.
Drumeț nestatornic, mânat de misia care și-o statuase, celebrul artist, dramaturg, poet și nu în ultimul rând românul patriot care visa la unirea tututor concetățenilor în granițele unui stat unitar, ajunge și la Săliște, această „capitală” a Mărginimii Sibiului. Venea de la Sebeș, o așezare cu populație mixtă româno-germană, unde cu sprijinul câtorva amatori jucase, în spațiile hotelului „Leul de aur”, sceneta în versuri „La Turnu Măgurele” de Vasile Alecsandri și comedia-vodevil „Cârlanii” de Costache Negruzzi. Veniturile încasate în urma reprezentației erau destinate fondului văduvelor și orfanilor de meseriași al reuniunii „Andreiana” (Telegraful român, anul 53, 1905, nr.32, p. 137; Gh.Fleșer-Ion Ranca, Prima organizație a meseriașilor și comercianților români din Sebeș: Reuniunea „Andreiană”, în: Apulum, XIV, 1976, p.473-481).
După un drum lung, extenuant, în condițiile dificile ale unei călătorii efectuate la începutul veacului trecut, ajunge la Săliște. Naratorul din el nu se dezminte: „Pe uliți era liniște. Câte o femeie intra pe câte o poartă cu donițele cu apă, legănându-se. Totul îți făcea o impresie curată și dinspre munți cobora parcă, pe valuri ușoare de vânt, sănătatea. Să ne odihnim; asta era cea dintâi grijă. Dar ce odihnă! Prieteni, cunoscuți, foști colegi de școală, înștiințați de venirea noastră ne cerceta unul câte unul. Toți eram veseli și bucuroși de revedere ”.
În pofida stării evidente de oboseală, Bârsan solicită celor prezenți sprijin și organizează în amănunțime cele necesare unei perfecte reușite a spectacolului programat. Toți cei de față probau un interes deosebit pentru succesul acestuia.
După un somn bine venit odihnitor, refăcut se îndreaptă spre sala de spectacole notând cu o firească satisfacție: „Când m-am dus după amiază la sală, toate lucrurile erau organizate, decorurile montate, în sfârșit nu ne rămânea decât să începem. Am făcut o repetiție scurtă și am plecat la plimbare. Toți eram veseli de dragostea ce ni se arăta. Ulițele parcă erau împodobite de flori, așa de frumoase erau grupurile de fete și femei îmbrăcate în haine de sărbătoare” (Vezi: Ziarul Științelor și Călătoriilor, București, anul XII, 1910, nr.709 din 8 decembrie, p. 4809-4811).
Cu gândul la spectacolul ce avea să se desfășoare se îndreptă spre camera unde era găzduit. În fața camerei, peste râu, se înălța sobru pavilionul localității, locul de întâlnire la joc a tinerelor perechi de fete și ficiori îmbrăcați în tradiționalul costum popular de zonă. A fost pur și simplu capacitat de frumusețea dansului popular, de chiotele feciorilor, nedezlipindu-se de fereastră decât târziu de tot. Odihna a fost amânată și cu o mulțumire sufletească generată de spectacolul oferit de viguroșii tineri, de buna dispoziție creată de către aceștia, se îndreaptă spre sala unde urma să aibă loc spectacolul propriu. Descrierea imaginii care i se derula în fața ochilor este elocventă: „Vedeam însuflețirea tuturor, scena curată, un public de sărbătoare, toate acestea m-au dispus să fac multe comedii în piesa „Slugă la doi stăpâni” (piesa lui Carlo Goldoni care avea să fie jucată !), mă distram și eu.
După reprezentație, starea de bună dispoziție se continuă întreținută fiind de prezența câtorva sălișteni, căci: „ așa sunt săliștenii, când te prind nu te mai lasă. Am găsit câteva suflete deschise și am stat cu ele până către ziuă…” Întreaga atmosferă neviciată de vreo influență exterioară, însușirile alese ale locuitorilor sălișteni, frumusețea fizică, inteligența, hărnicia, conștiința de neam, încrederea nețărmurită în sine, bunătatea sufletească, ospitalitatea, determină pe actor în a-i considera drept o elită a neamului românesc. Farmecul zonei, starea de bine, de liniște sufletească, indusă de tot ce-l înconjoară, determină hotărârea de a mai petrece timp de încă două zile în „acest colț de rai”.
La expirarea acestei perioade de respiro, Zaharia Bârsan continuă periplul său transilvan, punând în scenă alte și alte piese din repertoriul teatral românesc și străin, în „dulcele grai românesc”.
Dr. Lucian GIURA
Sursa: https://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/zaharia-barsan-si-salistea-sibiului-168335.html
Comentarii recente