Ai muncit o viață ‘ntreagă,
ca să te mândrești cu mine!.. .
Ţi-ai dat sufletul, odihna…
toate clipele senine ‘
Ţi le-ai dat, iubită mamă,
să mă faci mai fericit…
Ţi-ai tras pâinea dela gură,
traiul ți l’ai înegrit
Și visând zile frumoase
într’o lume de suspine,
Ai muncit o viață ‘ntreagă,
ca să te mândrești cu mine.. .

— «Nu mai plânge, puiul mamei…
nu vezi tu cum ți se strânge
Tinerețea ca o floare?…
fii cuminte, nu mai p’ânge!
Spune-mi mie ce te doare,
spune-mi înger mititel,
Bunul Dumnezeu e ‘a ceruri
și mă voiu ruga de el».. .
Și când mă trezeam din plânsu-mi,
te vedeam înghenunchiată
înaintea Maicei-sfinte…
cu privirea ‘ngândurată
Te rugai de Prea-curata
să-mi dea minte și noroc.. .

O, de-atunci trecut-a vreme.. .
m’am tot dus din loc în loc,
Vecinic doritor de pace,
să-mi găsesc o clipă bună.. .
Dar.. . e scris.. . aceiaș doină
peste viața mea răsună .. .

Și pe urmă, când văzut-ai
răsplătirea muncii tale,
Ai căzut la gânduri, mamă,
suflet pustiit de jale…

Visurile tale toate
s’au făcut grămezi de scrum,
Peste care-un vânt de iarnă
urlă pustiind acum …
Și eu vecinie sunt acelaș
visător pe calea vieții;
Cânt de dragul unei frunze,
plâng de dorul dimineții,
Și străin în lumea asta
n’am nici casă, nici cărare.. .
Și pierdut mă ‘nchin icoanei.. .
ce-mi surîde ‘n depărtare»…

Zaharia Bârsan

Poezie apărută la 1903, în colecția “Visuri de noroc”.

Print Friendly