Emilia Plugaru

Pe drumul cel de ţară
Desculţi şi dezbrăcaţi
Ne întreceam la fugă,
Cu vântul eram fraţi.

Şi satul era viu,
Şi nucii viguroşi,
Părinţi frumoşi aveam,
Şi noi eram frumoşi.

Şi toamne cu ploi calde,
Şi hore cu avânt,
Când mustul saltă-n spumă
Ce chiote, ce cânt!

Bunei cu plete albe
La vorbă pe la porţi…
– Să îi saluţi, copile,
– Şi cinstea să le-o porţi!

Aşa îmi zicea mama,
Aşa m-a învăţat.
Îmi amintesc povaţa
Şi-acum când trec prin sat…

Păşesc pe ulicioară,
Dar satul parcă nu-i,
Văd case peste case
Ce par a nimănui.

Nici cânii nu mai latră,
E linişte de tot.
Şi rar de vezi la poartă
Bunică cu nepot.

Prin curţi – bătrâni în cârje,
Împovăraţi de ani.
Prin case părăsite –
Bătrâni rămaşi orfani.

Bătrâni cu suflet trist
Şi ochi înlăcrimaţi,
Copii, nepoţi şi rude,
Sunt toţi acum plecaţi…

În sat stăpână-i Toamna
Şi plouă cu rugină.
Mă-apropii, bat la poartă,
Se-aprinde o lumină,

Un licăr de speranţă,
Şi amintiri vin roi:
– Deschideţi, mamă, tată!
Eu m-am întors la voi!

de Emilia Plugaru
Sursa: http://www.povesti-pentru-copii.com/

Print Friendly