Capitala Ungariei se mândrește și ea cu o parte din trecutul său, în care patriotismul românesc a jucat un rol important. Când pășești pe celebrul bulevard al Budapestei, Vaci, istoria se desfășoară în fața ta cu mândrie, fără a ține seama de granițe.
Cu două secole în urmă, frații Alexandru și Eugen Mocioni, cu origini macedo-române, au strălucit în elita Budapestei. Impozantul palat pe care l-au construit în anii 1870 este încă astăzi un simbol al orașului, poate și pentru că se ridică cu măreție pe Vaci, una dintre cele mai emblematice și aglomerate străzi din capitala ungară. Popularitatea ei este ancorată atât în clădirile grandioase ridicate în secolele 17-18, cât și în faptul că strada se desfășoară paralel cu râul Dunărea. Apropierea de fluviu a stimulat de-a lungul vremurilor schimburile comerciale, iar majoritatea bunurilor străine erau aduse cu vaporul și descărcate chiar în zona străzii Vaci.
Aici au trăit, au fost personalități de seamă, au fost aleși în parlament. Alexandru Mocioni nu era doar un filosof remarcabil, ci și un talentat muzician, scriind sonete și menținând o strânsă prietenie cu nimeni altul decât Franz Liszt însuși. În acest palat, matineurile muzicale erau un eveniment frecvent, la care Liszt participa cu entuziasm. Alături de Alexandru Mocioni, delectau publicul ales al capitalei, iar directorul Operei din Budapesta nu rata nicio ocazie de a lua parte la aceste evenimente, dezvăluie cu mândrie istoricul Maria Berenyi.
În proximitatea palatului fraților Mocioni, un alt macedo-român de seamă, Dimitrie Lica, și-a construit propria reședință, care astăzi îi poartă numele cu onoare. Cu cele trei etaje ale sale, Palatul Lica se înălța cu mândrie în piața de la capătul străzii Vaci.
Dar Lica a contribuit și la o altă investiție deosebit de semnificativă pentru Budapesta: clădirea Gerbeaud, care este în prezent un simbol al orașului. Orice turist român care sosește în Budapesta și savurează o cafea sau o înghețată aici ar trebui să știe că familia macedo-română Dimitrie Lica a avut o parte importantă în dezvoltarea acestui loc, remarcă cu mândrie istoricul Maria Barenyi.
Un alt ilustru macedo-român, Atanasie Grabovschi, unchiul viitorului mitropolit Andrei Șaguna, a contribuit și el la construirea unei clădiri cu puternice legături în istoria intelectualității românești din secolul al XIX-lea. Casa lui Grabovschi a fost mereu un loc de întâlnire pentru iluștri oameni precum Moise Nicoară sau Dinicu Golescu.
Aici a fost înființată prima societate a femeilor ortodoxe, a doamnelor macedo-române, iar în acest palat a locuit nepotul lui Atanasie Grabovski, marele Andrei Șaguna. Datorită contribuției lui Andrei Șaguna, în anul 1864 s-a reconstituit Mitropolia Ortodoxă Română din Transilvania și Ungaria, semnificând astfel o etapă crucială în istoria noastră patriotică.
Să nu uităm a menționa moștenirea lăsată posterității de avocatul și filantropul român de origine transilvăneană Emanuil Gojdu. Expresie a generozității și înaltelor sale calități omenești, spre sfârșitul vieții, Emanuil Gojdu alcătuiește un Testament, datat la 4 noiembrie 1869, prin care întreaga sa avere o lasă “acelei părți a națiunei române din Ungaria și Transilvania, care ține de legea Orientală Ortodoxă”.
Pentru a încheia această călătorie prin istoria românească a Budapestei și descoperirea unor clădiri cu o semnificație aparte, să ne amintim cu mândrie de contribuția remarcabilă pe care românii au avut-o în formarea și dezvoltarea acestei frumoase metropole europene. Fie că este vorba despre frații Mocioni, Dimitrie Lica. Emauil Gojdu sau Atanasie Grabovschi, acești români ai trecutului au lăsat o amprentă profundă în inima Budapestei și în istoria noastră colectivă. Clădirile lor sunt mărturii vii ale unei conexiuni durabile între două culturi și o dovadă a faptului că istoria, cultura și patriotismul nu cunosc granițe. Astfel, în timp ce admirăm aceste edificii de o frumusețe impresionantă, să nu uităm să sărbătorim și să apreciem moștenirea lor și contribuția semnificativă pe care românii au adus-o la dezvoltarea orașului Budapesta.
Comentarii recente