Azi 24 Ianuarie 2020, la 161 de ani de la Unirea sub sceptrul Colonelului Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Alexandru Ioan I.

A TREIA UNIRE din Istoria Romȃnilor și a DOUA UNIRE sub sceptrul unui domnitor romȃn a avut loc la 264 de ani de la Unirea lui Sigismund Báthory și la 259 de ani după Unirea lui Mihai Viteazul, ȋn data de 24 ianuarie 1859, cȃnd s-a realizat Unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. (Foto Nr. 1, sursa: Internet)

La Marea Adunare de la Blaj din 3/15 Mai 1848, a fost exprimată clar dorinţa și voința de unire a românilor din Transilvania cu cei de peste Carpaţi, în urma discursului istoric al lui Simion Bărnuţiu:
„Libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională…nu există libertate atunci când nu-ţi poţi păstra şi afirma liber naţionalitatea, … libertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege la nici un popor de pe pământ.” (Simion Bărnuțiu)1

Foto Nr. 1, Alexandru Ioan I.
Acolo s-a strigat răspicat pentru prima oară: „Noi vrem să ne unim cu ţara!” (Ţara Românească şi Moldova), ca replică la decizia unilaterală a revoluţionarilor unguri din 29 mai 1848, cȃnd Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria. Alexandru Ioan Cuza a participat la Marea Adunare de de la Blaj, alături de alți fruntași revoluționari moldoveni și munteni: Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosseti, Petrache Cazimir, Nicolae Ionescu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Grigore Brătianu, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac ș.a.! 2,3

„Prezența sa la Blaj, ȋn 3/15 mai 1849, a fost ȋn măsură să-i imprime mai mult decȃt o simplă simpatie pentru conaționalii de peste Carpați!„ afirmă Prof. Ioan Bolovan.4

Unirea de la 1859 a fost primul pas foarte important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, la 1 Decembrie 1918, proces ȋnceput ȋn 1848, avȃnd la bază identitatea etnică și apropierea culturală și economică strȃnsă ȋntre cele două țări. După ȋnfrȃngerea Rusiei ȋn Războiul Crimeii, Franța și Anglia au susținut Unirea, prin Impăratul Napoleon al III-lea și Regina Victoria.
În anul 1862 Alexandru Ioan Cuza unifică Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. Prin reformele sale, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării României moderne.
Alexandru Ioan I., ȋntr-o scrisoare adresată Ȋmpăratului Napoleon III. la data de 21 octombrie 1865, afirma răspicat:
„Romȃnii au o conștiință politică, a drepturilor și datoriilor, Poporul romȃn trăiește de acum ȋnainte propria sa viață, el este romȃn și nimic altceva decȃt romȃn!” După înlăturarea sa de la putere, în anul 1866, unirea a fost consolidată de către domnitorul Carol de Hohenzollern – Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite se numesc de atunci oficial ROMÂNIA.

E bine, corect și sănătos să cunoaștem și să recunoaștem ȋn mod onest, deschis și principial că Prima Unire a principatelor medievale romȃnești a fost realizată de către un principe ungur, Sigismund Báthory, suzeranul domnitorilor romȃni din Valahia (Țara Romȃnească) și Moldova care se intitula: „prin grația lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, Moldovei, Valahiei Transalpine și al Sfântului Imperiu Roman, domn al părților regatului Ungariei și comite al secuilor etc.”

Foto Nr. 2, Sigiliul cu blazonul lui Sigismund Báthory,1595, cu semnele heraldice combinate ale Transilvaniei, Moldovei și Valahiei

Această unire a avut loc la jumătatea anului 1595 și a durat cȃteva luni, din iunie pȃnă ȋn decembrie fiind realizată ȋn baza tratatelor cu Valahia (Ţara Românească) şi Moldova5, care au devenit „de jure” vasale principatului transilvănean, condus de Sigismund6

. (Foto nr. 3, sursa: Internet)

Ȋn sprijinul acestei afirmații stă și stema Transilvaniei prezentă pe sigiliul din 1595 al principelui Sigismund Báthory, care scoate ȋn evidență noua situaţie juridică după semnarea tratatelor din 20 mai și 3 iunie.
(Foto Nr. 2, sursa: Catalogul J. Siebmacher’s großes Wappenbuch, Band 34, Siebenbürger Adel, Taf. 7, 1984)
Artizanul din umbră al acestei uniri a fost cancelarul Transilvaniei, Ștefan Josika (Iojică) de Caransebeș și de Brănișca, nobil ungur de origine romȃnă din Banatul Montan, foarte bogat și puternic ȋn epocă.7,8 A DOUA UNIRE politică din Istoria Romanilor, de data asta „de jure și de facto”, a celor trei principate romȃnești, și PRIMA UNIRE sub sceptrul unui domnitor romȃn, a avut loc „manu militari” la 27 mai 1600 (după victoria de la Bacău ȋmpotriva lui Ieremia Movilă), la Alba Iulia, unde MIHAI VITEAZUL emite actul domnesc care atestă UNIREA și se intitulează: „voievod și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei”. (Foto nr 3, sursa: Internet)

Foto nr. 7. Sigiliul lui Mihai Viteazul, 1600
Este corect să spunem, că este destul de puțin probabil ca despre acea perioadă să susțină cineva că ar fi existat o conştiinţă naţională, nu numai la români, dar nici la alte popoare europene. Muntenii, moldovenii şi românii ardeleni erau conştienţi că au limbă, religie şi foarte multe obiceiuri comune, iar cei cu pregătire umanistă știau că au şi origini comune, dar nu exista ȋncă o conştiinţă naţională care să-i unească ȋntr-o naţiune. Atunci erau doar transilvăneni, munteni şi moldoveni.

FĂRĂ CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ, NAȚIUNEA NU EXISTĂ!!!

Unirea țărilor romȃne la 1600 sub sceptrul lui Mihai Viteazul n-a apărut peste noapte, cum afirmă denigratorii marelui voievod, a fost o idee mai veche, un plan de lucru cu scopuri precise, ȋncă dinainte de urcarea pe tron a lui Mihai Viteazul.
Principalul făuritor al acestui plan a fost logofătul Ioan Norocea de Pitești și Szászsebes (Sebeș), foarte cunoscut ȋn epocă, ocultat după dispariția marelui domn, pȃnă ȋn ziua de azi.
El „a slujit” sub şapte domnitori ca logofăt, mare hatman și pârcălab și a participat efectiv la conducerea celor „trei țări romȃnești.” Ascensiunea sa începe în timpul domniei lui Mircea Ciobanu9 și a lui Pătraşcu cel Bun10. Omul de încredere a lui Mircea Ciobanu s-a căsătorit cu fiica acestuia, Stana.

După ce a părăsit Valahia (Ţara Românească) în timpul lui Alexandru al II-lea Mircea,11 s-a stabilit în Transilvania, unde s-a impus la curtea princiară din Alba Iulia prin serviciile aduse principelui.

Acolo și-a făcut prieteni influenţi, pe românul Petru Raț (Rácz) şi pe italianul Fabio Genga. Ambii i-au devenit gineri prin căsătoria cu cele două fiice ale sale, Zamfira (soția lui Petru Raț) şi Velica (la a doua căsătorie, soția lui Fabio Genga). Petru a murit eroic în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599) și a fost ȋnmormȃntat ȋn Biserica medievală romȃnească din Teiuș, ctitorită de familia Raț.

Este demn de menționat că: „Petru şi Zamfira sunt strămoșii de origine romȃnă, cu douăsprezece generații ȋnainte ai Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii, respectiv ai Alteței Sale Regale Prințul Charles!” 12

Ioan Gheorghe RAȚIU, Brașov

Surse:
1 Bărnuțiu, Simion, Românii și ungurii, Discurs rostit în Catedrala Blajului, 2/14 mai 1848, cu introducere și comentar de G. Bogdan -Duică, Cluj 1924.
2 Alexandru Ioan Cuza – domnitorul Unirii, https://www.dacoromania-alba.ro/nr29/alexandru_ioan_cuza.htm, accesat ȋn data de 24.01.2020.
3 Revoluția Romȃnă din 1948, https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1848, accesat la data de 24.01.2020.
4 Bolovan, Ioan, Unirea Principatelor și Alexandru Ioan Cuza ȋn conștiința romȃnilor din Transilvania http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/47878/3/Bolovan%2BIoan-Unirea%2BPrincipatelor-2005pdf.pdf, accesat ȋn data 24.12.2020.
5 Ştefănescu, Ștefan, „Războiul cel Lung” (1593-1606) şi resurecţia românească. 2. Lupta pentru restabilirea hotarului Ţării Româneşti pe Dunăre (1594-1596), în vol. Istoria Românilor, vol. IV…, ed. cit., p. 602-603.
6 Dumitran, Ana, Completări la istoricul stemei Transilvaniei, pe marginea unui sigiliu aplicat la 31 mai 1595, în AUA, Series Historica, 9/I, 2005, p. 271-272.
7 Țigău, Dragoș, Lucian, Familia Nobililor Josika (Iojică) ȋn Secolele XVI-XVII,
http://banatica.ro/media/b18/dltf.pdf , accesat la data de 25.11.2019
8 Diaconescu, Marius, „Gândirea Politică a lui Ştefan Jósika, Cancelarul Principelui Sigismund Báthory (Paternitatea unei idei politice: unirea Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova)”, ȋn ACTA TRANSYLVANICA Anuarul Centrului de Istorie a Transilvaniei vol. I (2004), pp. 17-42, Editura SCRIPTORIUM Bucureşti – 2004.
9 Mircea Ciobanu, https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Ciobanu, accesat la data de 24.01.2020.
10 Pătrașcu cel Bun, https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83tra%C8%99cu_cel_Bun, accesat la data de 24.01.2020.
11 Alexandru al II-lea Mircea, https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_al_II-lea_Mircea, accesat la data de 24.01.2020.
12 Rațiu, Ioan, Gheorghe, Biserica Greco-Catolică din Teiuș Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Biserică medievală românească, Ctitorie a familiei nobiliare Rațiu (Rácz, Ratz), Eseu documentar. Editura Universității Transilvania, Brașov, 2012. http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/40614, accesat la data de 24.01.2020.

Print Friendly