Postul Naţional de Televiziune, TVR1, a difuzat în seara zilei de 07.04.2013, în intervalul orar 20:34-20:45 un reportaj ce se intitula „Istoria Mistificată”. Reportajul a fost difuzat în cadrul programului TVR „Reportajele jurnalului”. Cei intervievaţi au fost, pe rând: profesor Mihai Manea, Preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Istorie, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Dorin Dobrincu, istoric, prof. univ. dr. Lucian Boia care, fiecare în parte, în primele aproximativ cinci minute ale reportajului (dintr-un total de 11 minute), a abordat un subiect extrem de important al istoriei naţionale a României şi anume: Mihai Viteazul.
O primă precizare: nu marii noştri istorici moderni, de la Nicolae Bălcescu la Nicolae Iorga şi Constantin C. Giurescu au mistificat prin exagerare personalitatea şi epoca lui Mihai Viteazul ci cei patru invitaţi ai reportajului dvs. cărora li s-a asociat moderatorul TVR, care au denigrat acest moment deosebit al istoriei naţionale, de parcă ar fi avut un mandat în acest sens.
Modul în care cei intervievaţi au prezentat subiectul emisiunii, referindu-ne aici la prima parte a acesteia, unde s-a discutat despre Mihai Viteazul şi conştiinţa sa naţională, este unul care pune sub semnul întrebării atât personalitatea marelui voievod, acţiunile sale politice şi militare de la cumpăna veacurilor XVI-XVII, conştiinţa sa naţională dar mai ales unitatea politică realizată de Mihai Voievod Viteazul, ceea ce demonstrează o cunoaştere insuficientă a realităţilor istorice şi politice de la acea vreme, superficialitate dar mai ales o neînţelegere a geniului militar şi politic, naţional şi universal, care a fost Mihai Viteazul.
Concret, la Călugăreni, Mihai, victorios în prima zi, dar cu oastea totuşi împuţinată, s-a retras, strategic, spre munţi, din faţa puhoiului otoman despre care avea informaţii şi, primind ajutorul de la Sigismund, dinainte obligat, a câştigat în final campania anului 1595 într-una din cele mai glorioase bătălii ale sfârşitului de secol XVI şi împotriva celui mai redutabil comandant otoman al „zilei”. Aceasta o spun izvoarele istorice cunoscute.
Domnul profesor Mihai Manea şi dl profesor univ. dr. Bogdan Murgescu au fost la unison în ce priveşte neînţelegerea bătăliei de la Călugăreni a lui Mihai Viteazul. Iar dl. profesor Dobrincu – şi nu este singurul! – prin ceea ce a vorbit a dovedit că respinge ceea ce până acum n-a reuşit să înveţe ori să înţeleagă. Profesorul univ. dr. Lucian Boia, în vorbirea d-sale şi-a menţinut tonul de persiflare şi denigrare a istoriei naţionale, cu care ne-a obişnuit în eseurile sale de până acum.
„Argumentul”„eu cred” – îi amintim domnului Boia – este „argumentul” aroganţei prin care se ignoră concretul istoric dar şi exegezele pertinente de până la propria persoană! Studiile şi cărţile de până acum despre personalitatea şi epoca lui Mihai Viteazul, ale unor mari istorici, mai nou cartea profesorului dr. Marin Al. Cristian – Mihai Viteazul, Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed. Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2011, a cărei ediţie a doua este în curs de elaborare -, izvoarele interne şi izvoarele conştiinţei europene despre faptele acestui erou martir al naţiunii noastre şi al creştinătăţii scot în evidenţă o personalitate de prim rang în istoria lumii. Iar aceşti istorici ai noştri, mediatizaţi şi titraţi, îl persiflează şi îl denigrează, considerând fapta lui un mit, o legendă.
Oare de ce astăzi trebuie, neapărat, să minimalizăm, eventual să anulăm un trecut glorios şi să ştergem faptele eroice ale înaintaşilor noştri, prezentând adevărul într-o lumină palidă, aproape întunecată? Retragerea de pe câmpul de luptă a armatei valahe şi a lui Mihai, a doua zi, a fost una strategică, nu a fost o fugă, cum se înţelege din prezentarea făcută de vorbitorii dvs, a fost o retragere care a avut în vedere regruparea armatei prin aportul forţelor proaspete ce urmau să vină. În toate cărţile de istorie faptele au fost prezentate în acest mod şi nu alt fel. Faptele eroice ale înaintaşilor, efortul lor pentru păstrarea fiinţei naţionale nu sunt nişte mituri – cum le „ştie” dl. Boia! -, nu sunt poveşti, nu sunt fabulaţii. Numai cine nu doreşte nu le vede ca pe nişte realităţi istorice.
Dăm doar câteva exemple de conştiinţă europeană asupra acestor fapte şi eforturi în epoca lui Mihai Voievod Viteazul, asupra conştiinţei naţionale asupra oamenilor pământului şi a voievodului lor. Cărturarul german Ioannis Biselius scria că ardelenii „ţineau mai mult la unul de-al lor, la un dac ca Mihai decât la un străin ca Basta; care alt popor în afară de valahi, poate fi atât de plăcut transilvănenilor? Căci mai toţi sunt de acelaşi sânge, de aceeaşi origine, de acelaşi nume: daci sunt şi unii şi alţii!”. Iar istoricul maghiar Szamoskozy nota că „vestea luptei nenorocite «de la Şelimbăr» a străbătut toată ţara; poporul românilor care locuieşte în satele Ardealului a făcut o conspiraţie şi s-a unit cu cei de acelaşi neam veniţi de dincolo «de munţi» şi s-au ridicat din toate părţile”. Sasul Mathias Miles constata că: „De îndată ce s-a răspândit în ţară zvonul despre victoria lui Mihai, numaidecât valahii din ţara noastră s-au adunat şi au atacat în taină şi public moşiile şi curţile nobililor şi au ucis mulţi dintre stăpânii lor …, şi aceasta, de fapt, din închipuirea visătoare că, având de acum înainte un principe din sângele lor, trebuiau mojicii valahi să-i stârpească pe nobili”. Cronicarul era convins că între românii din Ardeal şi cei din Valahia exista „o puternică conştiinţă de neam”.
Cu o zi înainte să fie asasinat, Mihai Viteazul, la solicitarea lui Basta să părăsească Ardealul din porunca împăratului, răspunde astfel: „Nu-mi las nimănui ţara şi neamul nici mort.”. Tot în aceeaşi zi, Mihai răspunde solului trimis de Basta care-i poruncea lui Mihai să se prezinte la consiliul de război: „Vor să-mi dea mie ordine cei ce n-au nici un drept asupra mea… . Cine dracu sunt acei Rudolfi şi cezari de care îmi vorbeşte unul ca Basta? Sau cine sunt aceşti Basta ce mi-i trimite Rudolf drept monitori? La dracu şi la corbi cu aceşti de două ori inoportuni areopagiţi! Cum? În aceste trei ţări ale Daciei, supuse cu primejdia vieţii mele, îngenunchiate prin vitejia mea, dobândite prin victoriile mele, mai cutează încă cineva să-mi prescrie legile îndurării (cu voia celui de sus), ale prudenţei, ale înţelegerilor şi alianţelor? Ori să îngrădească stăpânirea mea şi dreptul meu de a duce tratative? Pieri Basta! Sau, dacă voieşti a grăi, domneşte peste ai tăi, iar pe mine să mă laşi în pace, pentru că în treburile mele şi în ţările supuse cu braţul meu nu recunosc pe nimeni deasupra mea, necum pe un Basta şi nici pe vreun Rudolf şi pe alţi cezari. Fiecare e Jupiter în cerul său, iar nu într-al altuia”.
Un alt aspect mai puţin cunoscut publicului larg este acela al refuzului lui Mihai de a trece la catolicism, în pofida tuturor „sfaturilor” papale. Răspunsul lui Mihai Viteazul adresat papei, la aceste solicitări, ademeniri de „sirenă” venite de la Vatican a fost următorul: „să părăsească rătăcirile italice şi să se întoarcă împreună cu poporul său la comunitatea cea adevărată a bisericii greceşti… «ortodoxe, n.n.»”.
Oare nu sunt acestea argumente cu privire la dorinţa de unitate politică a valahilor, a românilor, la acea vreme, la dorinţa lui Mihai de unitate a celor trei Ţări Dacice? Argumente pe care vorbitorii din reportajul dvs. nu le cunosc sau, deliberat, le ignoră?
Dar unitatea religioasă, străvechea noastră dreaptă credinţă monoteistă, din Dacia edenică, al cărei restaurator a fost, la 1600, Mihai Viteazul, nu este o altă dovadă de conştiinţă naţională? Dar devotamentul cu care l-au slujit românii ardeleni pe Mihai Viteazul în timpul scurt al unităţii politice, sau fraternizarea armatei moldovene cu armata lui Mihai, la data cuceririi Moldovei cum le putem considera? Aceste mărturii importante dar şi multe altele sunt prezentate în cartea profesorului dr. Marin Al. Cristian, deja citată.
Cel ce completează tabloul neînţelegerii şi dezinformării, amestecând idei şi cuvinte, este dl. prof. Boia a cărui „perlă” n-o mai cităm. Îi amintim doar aprecierea marelui istoric Nicolae Iorga asupra operei unificatoare a lui Mihai Viteazul, valoarea ei ca simbol în istoria naţională: „De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică.”. Iar în cartea deja citată prof. dr. Cristian, după o analiză atentă a izvoarelor afirmă: „Mihai Vodă, prin biruinţa gândului unirii, a luat-o înaintea timpului său, reuşind să adune la un loc cele trei Ţări Dacice, în vreme ce ideea politică a unităţii statale naţionale nu exista nicăieri în Europa.” (s.n.).
Oare acest efort şi sacrificiul suprem nu mai înseamnă nimic azi? Aceasta este mitologie istorică, d-le Boia? O altă afirmaţie bulversantă a d-lui Lucian Boia este următoarea: „Eu cred că în realitate România actuală nu are nimic în comun cu Dacia antică”. Oare? Absurd, d-le Boia! „Iar ceea ce e absurd nu poate fi crezut” (Voltaire)!
Ne întrebăm de ce reportajul realizat de TVR poartă o denumire atât de „incitantă”: Istoria Mistificată. Despre ce mistificare este vorba şi făcută de cine pentru că din ceea ce aţi prezentat, nimic nu este în concordanţă cu adevărul istoric. Prin aceasta, Televiziunea publică s-a făcut, practic, o „porta-voce” a unor falsuri istorice.
Faţă de cele prezentate de dvs. în reportajul Istoria mistificată, din considerentele arătate, protestăm energic faţă de această falsificare şi denigrare a istoriei naţionale, a geniu – lui politic şi militar care a fost Mihai Viteazul, recunoscut ca atare atât în epocă dar şi ulterior cu şi mai mare admiraţie – şi aşa a rămas în conştiinţa naţională şi în operele celor mai de seamă istorici români, opinie preluată şi de istorici străini. Şi îi învinuim pe invitaţii dvs. de necunoaştere şi neînţelegere a izvoarelor istorice, dar şi de reaua credinţă cu care au abordat personalitatea, epoca şi memoria restauratorului Daciei – cum a fost el perceput în plan naţional şi european –, precum şi ideea de conştiinţă şi de unitate naţională.
Încheiem acest protest cu un citat din istoricul Johann Christian von Engel: „Vrem … să aşternem câteva flori pe mormântul unui principe valah care este de interes universal”. Iată cum a fost văzut Mihai Viteazul în epocă.
ASOCIAŢIA „GETO-DACII”
Consiliere ştiinţifică:
Conf. univ. dr. Iscru D. Gheorghe,
Profesor, Marin Alexandru Cristian, doctor în istorie
Nicolae Nicolae, istoric
Comentarii recente