VASILE MOTRESCU (n. 11 octombrie 1920, Vicovu de Jos, Suceava – d. 29 iulie 1958, Botoșani) a fost un luptător anticomunist bucovinean. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. A făcut parte din mai multe grupări anticomuniste, acționând în Bucovina.
Vasile Motrescu, singurul partizan care a ținut un jurnal în perioada pribegiei, a povestit cum și-a petrecut Paștele anului 1953.
În dosarul lui Vasile Motrescu de la Securitate se află și mai multe pagini din jurnalul pe care l-a ținut în pribegie.
Iată cum și-a petrecut luptătorul anticomunist Vasile Motrescu Paștele din anul 1953.
Vineri, 3 aprilie 1953 (Vinerea Paștilor)
Amărât și plin de gânduri am petrecut și această zi de cum m-am sculat, am ieșit la soare și citesc în Biblie și mă gândesc că vine Sfintele Paști și sunt aciulea.
Paști petrecut în necaz, sunt disperat și fără nici o nădejde și trăiesc și eu din mila Domnului, până se va îndura Dumnezeu și mă va strânge după pământul celor vii.
Stau la soare și mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paști orice suflet cât de sărac și tot se bucură cel puțin de libertate și e la un loc cu toți oamenii. Numai eu stau pe pustii și îmi plâng păcatele singur și fără nici o mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând și iertând tovarășii de viață și pe toți vrăjmașii sufletului meu.
Cât necaz, câtă trudă, durere, suferință, oboseală și gânduri fără nici un rost am întâmpinat într-acești 4 ani, de prigoană, temniță și captivitate, trupul meu istovit și mintea mea obosită. Nu există ființă de om pe fața pământului să-și poată imagina viața mea de câine, pe care am trăit-o acești 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Gruet că zăpada pe față s-a pleșit.
În vârful Gruetului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica rușilor și atunci am trăit greu dar nu ca acum. Atunci eram prigonit de ruși, acum sunt de frații mei români. Da, stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg. de zahăr și un litru de ulei și au adus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în “raiul” bolșevic.
Duminică 5 aprilie 1953 (Sfintele Paști)
Din Stânișoara mi-am continuat drumul pe Obcina Hacigului până la Arsița m-am coborât în vale la colibă cu toate că ploua și sunt obosit și nu mă lasă inima să mă duc și totodată nici nu e lucru curat cu cobilița de la A.H. căci când am trecut pe lângă ea, mi-a venit miros de tutun și astăzi în ziua de Paști și chiar în zori de zi și pe vreme așa de grea, e imposibil să fie cineva în pădure. Lucru hotărât că este post fix în preajma colibei, așteaptă să mă duc pe la ea, să-mi dea Hristos a înviat Securitatea.
Bănuiesc că ori a dat cineva de colibiță astă iarnă căci am făcut multă urmă pe zăpadă și tot în trecere am dat pe la colibă de am făcut foc și am stat câte o zi două. Să păzească până or înnebuni până la anul pe la Paști tot în coliba de la Arsița Haciumului să stea. M-am coborât pe la Preluca Grofului în cracii prislofului, e zăpadă mare și nu e nici o urmă așa că trebuie să ocolesc prin Scoru din Cracii Prislofului m-am suit în cărarea Grofului și merg pe cărare. A început să ningă îi dau zor, am trecut iarăși pârâului Prislofului pe unde am trecut și ieri. La ora 9 dimineața am ajuns cu Paștele la coliba Gruetul stâncii. Cum am ajuns am făcut foc și am mâncat și m-am culcat iar și am adormit până dimineața. Peste noapte am visat că m-a luat miliția într-o mașină, dar am scăpat și că soția mea mi-a ieșit înainte și mi-a spus că e bolnavă tare. (…)
Astăzi am împlinit 4 ani de când sunt prigonit și nu știu cum e viața liberă. La ora 10:30 am plecat spre Vicov să duc mai bine de jumătate din carnea de capră să o dau pe făină, vreau să mă duc la U.T. De la colibă am coborât pe drumul Prislopului și am venit pe drum până la grădină, m-am suit în păr…. am trecut în Dealul Slateni și fiind seară, am mâncat, mi-am făcut rugăciunile de seară și când a înserat am plecat către sat. Pe drumul din Crivețe peste toloaca ca la o ½ oră după ce am înnoptat am ajuns la U.T., m-a primit cu bunăvoință, m-a dus în casă la căldură. Dar nefiind obișnuit cu căldura a început să mă doară capul, mi-a spus noutăți, vești și încurajare, i-am dat carnea de capră și în schimb mi-a dat 10 kg de făină, 5 ouă, o bucată de slănină, mâncare de drum, poame uscate și cartofi așa că am făcut o încărcătură de peste 20 kg. La ora 24 am plecat de la U.T. Cum am ieșit de la el a început să plouă, e foarte întuneric, cad în gropi și șanțuri, și sec bălțile de apă în Crivețe am stat sub un brădănel, dar tot mă plouă, am plecat mai departe și pe Dealul Babii am tras de am stat de ploaie la un bordei părăsit, într-un sopron și m-am băgat într-o grămadă de gunoaie și nu știu ce gângănii se suiau pe mine și mă înțepau de parcă stau în furnicar. Înspre ziuă a venit și un dihor și s-a cuibărit lângă mine, dar când m-a simțit a fugit speriat și revoltat că i-am ocupat locuința. (…)
Oare de ce nu am fericirea să trăiesc cel puțin în sat sau să mai am pe cineva cu mine, să nu fiu singur, să stau în pustiu împreună cu fiarele pădurii, să duc viață de pustnic la vârstă de 32 ani, să mă conformez regulilor partizanatului,…greu de suportat? Căci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferință, durerea sufletească și trupească căci nici bolnav n-am timp să fiu. Frigul, foamea, lipsa de îmbrăcăminte și toate cele ce are nevoie un om… pentru cine le suferi?
Vasile Motrescu a murit la Botoșani, pe 29 iulie 1958 la orele 21:30, fiind executat după ce a fost capturat prin trădare.
ODIHNĂ VEȘNICĂ 🕯️ EROILOR ȘI LUPTĂTORILOR ANTICOMUNIȘTI
Comentarii recente