Simion Bărnuțiu, s-a născut în Bocșa, jud. Sălaj la 1 iulie 1808, profesor, filosof, jurist, istoric, om politic și cunoscut lider al mișcării revoluționare din Transilvania – ce a militat întreaga sa viață pentru interesele naționale ale poporului român.

Discursul rostit în Catedrala din Blaj, de Simion Bărnuțiu, străbunicul marelui om de stat, Iuliu Maniu, a intrat în istorie cu Discursul de la Blaj, din 14 mai 1848:

„Care națiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când își vede numărate zilele vieții? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt și naționalitatea e libertatea lui cea din urma; ce preț mai are viața lui după ce și-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? … Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii așa de ușor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii și sfâșie pe popor împreună cu aceștia; nu vă abateți de la cauza naționala de frica luptei; cugetați că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.

Însa vi se va părea lupta cu neputință, când se vor ridica greutățile asupra voastră ca valurile marii turbate asupra unei nave; când va dezlega principele întunericului pe toți necurații si-i va trimite ca să rupă legăturile frăției voastre și să vă abată de la cauza și amoarea (iubirea) ginții noastre la idoli străini; aduceți-vă aminte atunci cu câta însuflețire și bărbăție s’au luptat străbunii noștri din Dacia pentru existența și onoarea națiunii noastre, precum ne-au lăsat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte:
“Coloniile și Legiunile romane, copleșite de Barbari țin încă limba romană și, ca sa nu o piardă, cu totul, atât de tare se luptă, încât se pare ca nu s’au bătut atât pentru ținerea vieții cât pentru neatingerea limbii. Căci comptând (socotind) bine desele inundațiuni (năvăliri) ale Sarmaților și ale Goților, apoi erupțiunile Hunilor, Vandalilor și ale Gepizilor, incursiunile Germanilor și ale Lombarzilor, cine nu se va mira foarte că încă s’au ținut urmele limbii Romane între Daci și Geți?”

Așa Fraților! Aduceți-vă aminte atunci că vor striga din mormânt străbunii noștri: Fiilor! Noi încă am fost nu odată în împrejurări grele, cum sunteți voi astăzi; noi încă am fost înconjurați de inamic în pământul nostru, cum sunteți voi astăzi, și nu de multe ori am suferit doară și mai mari rele decât voi; fost-am cu Goții, dar nu ne-am făcut Goți; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii și nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii și nu ne-am Bulgărit; cu Rușii și nu ne-am Rusit; cu Ungurii și nu ne-am Ungurit; cu Sașii și nu ne-am Nemțit; ci ne-am luptat ca Români, pentru pământul și numele nostru că să vi-l lăsăm vouă împreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s’a născut; nu vă nemțiți, nu vă rusiți, nu vă unguriți nici voi, rămâneți credincioși neamului și limbii voastre; apărați-vă ca frații cu puteri unite în pace și în război; vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și Romanitatea noastră; luptați-vă și voi și le apărați ca lumina ochilor voștri, până la voi senatul și poporul Roman pe Traian cu legiunile peste Dunăre, ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanța și bărbăția voastră!

Dixi et salvavi animam meam.

Simion Bărnuțiu – 1848

Print Friendly