Țaratul Vlaho-Bulgar

Când slavii au împânzit Peninsula Balcanică, după secolul al VI-lea, au asimiliat ce a mai rămas din urmele tracice, care fuseseră expuse romanizării. De fapt, ce au găsit slavii în actuala Bulgarie? Între Dunăre și Balcani, o populație de sorginte dacică, ce vorbea ori vechea limbă a dacilor, dacă romanizarea nu apucase să se producă, ori o protoromână. Cu alte cuvinte, bulgara este o limbă slavă cu substrat traco-dacic sau chiar străvechi românesc. Cu populația s-a întâmplat la fel: slavii nu au exterminat populația locală.

Dar ce s-a întâmplat mai departe? Când s-a pierdut legatura dintre nordul și sudul Dunării? Probabil că niciodată. Chiar dacă dacii dispar din istorie, apar vlahii, urmașii acestora, al căror nume poate să fi însemnat chiar „lupii”. Ei sunt cei care, în numeroase rânduri, vor scrie istoria Balcanilor. Şi nu este vorba doar de comunităţile compacte de vlasi, vlahi (aromâni, meglenoromâni sau istroromâni), ci de mase mari ce împânzeau Peninsula Balcanică şi o parte a Europei Centrale, despre care nimeni nu vorbeşte. Ei sunt urmaşii dacilor, ai dacilor liberi, ai dacilor din provinciile nord si sud-dunărene, ai dacilor plecaţi spre apus, dar şi spre răsărit, când urgia romană s-a abătut asupra ţării lor. Ei sunt oierii ce au împânzit Europa cu turmele lor, care au dat atâtea nume româneşti munţilor şi cătunelor prin care şi-au găsit adăpost.

Țaratul Vlaho Bulgar al II

Țaratul Vlaho Bulgar al II

Aceşti vlahi, firi aprige și neînfricate, au scris pagini din istoria Bulgariei. În iarna anilor 1185-1186, birurile Imperiului Bizantin deveniseră atât de grele, încât vlahii, împreună cu bulgarii, s-au răsculat. A luat naștere Imperiul româno-bulgar sau Ţaratul vlaho-bulgar, cunoscut în istoriografia modernă sub numele de Al doilea Ţarat Bulgar. Întemeietorii acestui ţarat au fost trei fraţi de origine vlahă, din dinastia Asăneştilor: Petru, Asan si Ioniţă Caloian. Toate sursele medievale susţin că cei trei fraţi erau de neam vlah. Cu toate acestea, istoricii bulgari nu acceptă originea lor vlahă şi susţin că erau bulgari, afirmând că prin „vlahi”, sursele medievale înţelegeau „bulgari”. Ei înșiși s-au autointitulat „împarați ai vlahilor și bulgarilor”. Capitala ţaratului a fost la Veliko Târnovo, splendid oraş medieval, ce şi astăzi păstrează parfumul vremurilor trecute.

O creştere a dărilor impusă de Isaac II Anghelos, care îşi pregătea nunta cu fiica regelui Ungariei Bela al II-lea, a declanşat în 1185 o răscoală a românilor sud-dunăreni, în alianţă cu bulgarii. Rolul precumpănitor al protoromânilor (vlahi) în răscoală este relevat de izvoarele bizantine care relatează detaliat evenimentele. Conducătorii răscoalei au fost fraţii Petru şi Asan. După ce împăratul le-a respins cererile făcute în numele comunităţilor româneşti, cei doi au organizat răscoala, iar Petru s-a încoronat. După campanii militare conduse de generali înclinaţi spre trădare, împăratul a condus personal o campanie în 1186. Petru şi Asan s-au refugiat în nordul Dunării, unde au cerut ajutorul cumanilor. La întoarcere, au recuperat teritoriile ocupate de bizantini. În 1187 s-a consumat o nouă bătălie, soldată cu victoria bizantină. Luptele au continuat şi în anii următori, dar împăratul nu a obţinut victorii decisive. Românii s-au întărit în regiunea muntoasă în cetăţi şi fortificaţii puternice. Detronarea lui Isaac II Anghelos a uşurat efortul românilor, întrucât trupele bizantine au fost chemate în capitală pentru a întări autoritatea noului împărat, Alexios III.

moneda de aur batuta de Ioan Assan II

moneda de aur batuta de Ioan Assan II

Întemeietorii Ţaratului Vlaho-Bulgar, Asan şi Petru, au fost asasinaţi de boierii lor, în 1196 şi 1197. Ioniţă Caloian s-a urcat pe tron şi a consolidat ţaratul vlaho-bulgar. A extins graniţele de la Carpaţii meridionali până la râul Mariţa şi la Rodopi, de la Marea Neagră până dincolo de Vardar, la limita Albaniei. A obţinut de la papă recunoaşterea sa ca rege al bulgarilor şi al românilor (titlul de împărat nu i-a fost recunoscut). În timpul lui Ioniţă Caloian (1197-1207) s-a petrecut un eveniment important pentru istoria europeană: cea de-a patra cruciadă, care a sfârşit în 1204 prin cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi şi înfiinţarea „Imperiului Latin”. Între noua structură politică şi ţaratul vlaho-bulgar au fost o serie de conflicte militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vlaho-bulgarii au obţinut victorii importante, între care cea din 1205 la Adrianopol. Ioniţă a fost ucis în 1207 de un cuman în timpul asedierii Salonicului. Acesta ocupă un loc important în panteonul istoriei românilor, nu numai datorită succeselor sale militare şi politice, cât mai ales datorită afirmării originii romane a poporului român în corespondenţa purtată cu Papa Inocenţiu al III-lea pentru recunoaşterea sa ca împărat.

Borilă (Boris) îl urmeaza pe tronul Ţaratului Vlaho-Bulgar pe Ioniţă Caloian. Acesta a fost un uzupator care l-a îndepărtat de tron pe moştenitorul legitim, Ioan, viitorul ţar Ioan Asan al II-lea. Borilă s-a confruntat cu tendinţele trădătoare ale boierilor şi cu erezia bogomilă, numită după numele primului predicator, preotul Bogomil. Borilă a organizat represalii împotriva bogomililor şi a putut să înfrângă o conjuraţie a boierilor la Vidin cu ajutorul unei armate ungară, compusă din secui, români şi pecenegi şi condusă de comitele Ioachim. În timpul domniei lui Borilă, rolul românilor în statul Asăneştilor a început să scadă.

În 1218 Ioan, prinţul moştenitor legitim, cu ajutorul boierilor l-a prins şi l-a orbit pe Borilă, fiind înscăunat ţar sub numele de Ioan Asan al II-lea. În timpul lui Ioan Asan II (1218-1241), ţaratul româno-bulgar a cunoscut maxima întindere teritorială, reuşind în 1230 să îşi întindă stăpânirea de la Marea Neagră la Marea Adriatică, şi din viitoarea Moldovă la Adrianopol şi Ohrida. În primul deceniu de domnie, Ioan Asan II a întreţinut relații bune cu regatul Ungaria, cu care s-a aliat.

Ioan Asan II

Ioan Asan II

În 1229-1230, Ioan Asan al II-lea încearcă să-şi întărească poziţia faţă de cruciaţii din Constantinopolul cucerit de ei, căsătorindu-şi fiica, Elena, cu împăratul Baudouin II de Courtenay. Acest proiect provoacă atacul despotului bizantin de Epir şi Salonic: Teodor I Anghelos (Duca Comnenul). Ioan Asan al II-lea îl înfrânge pe Comnen la Clocotniţa în ziua de 9 martie 1230.

Teodor Comnenul este făcut prizonier şi orbit, dar Baudouin II de Courtenay refuză oferta lui Ioan Asan al II-lea. În consecinţă, acesta se aliază cu bizantinii. În 1232, Ioan Asan II rupe relaţiile cu papalitatea, trece înapoi la ortodoxie, iar în 1235, la conciliul de la Lampsakos, restabileşte patriarhatul de la Ioachim I. În acelaşi an, Ţaratul româno-bulgar se aliază cu Imperiul bizantin de la Niceea, condus de Ioan III Duca Vataţes, împotriva Imperiului Latin, al cruciaţilor, de la Constantinopol.

Oscilaţiile lui Ioan Asan al II-lea între tabăra latină şi cea greacă atrag implicarea ungurilor, care, cu consimţământul papei, au atacat Ţaratul româno-bulgar în jurul anului 1230 şi în 1238. După campania din 1230, Ioan Asan al II-lea pierde teritoriile nord-dunărene, iar regele Ungariei înfiinţează banatul Severinului în Oltenia. După invazia mongolă din 1241, tătarii pun stăpânire pe Muntenia şi pe nordul Dobrogei. După moartea sa, în 1241, ţaratul a pierdut o mare parte din teritoriile dobândite de acesta, precum şi rolul primordial în politica balcanică. Fiul său minor a fost ucis de o conjuraţie a boierilor, iar apoi şi fratele său, Mihail Asan. Ultimul ţar din dinastia Asăneştilor, Căliman II, a domnit doar doi ani, între 1256-1258.

În anul 1258 se stinge dinastia regilor valahi și statul devine în scurtă vreme exclusiv bulgar, valahii rămânând doar o minoritate, supusă intens deznaţionalizării.

Moștenirea dinastiei Asaneștilor

Asaneștii vor conduce țaratul până în 1280, aceștia fiind înlocuiți treptat de țari bulgari. Ultimul suveran din dinastia Asăneștilor, Ioan Asan III, n-a domnit decât un an (1279-1280). Cu timpul statul își pierde puterea, cunoscând doar mici periode de revigorare. În 1396 acesta va fi cucerit de Imperiului Otoman.

Este de menționat că bulgarii astăzi revendica în totalitate țaratul, referindu-se la acesta ca fiind un imperiu al bulgarilor. Însa, diferite surse istorice ale vremii reflectă o unitate a românilor și a bulgarilor în cadrul aceluiași stat, aportul celor două parți fiind crucial în crearea țaratului vlaho-bulgar.

Surse:
http://www.ziare.com/
http://istorieveche.ro/
https://saccsiv.wordpress.com/
https://istoriauniversala.wikispaces.com/
http://theo-phyl.blogspot.ca/