Sfântul Vlasie

Sfântul Vlasie este celebrat de creştinii ortodoxi în ziua de 11 februarie. Sfântul Vlasie a fost martirizat de soldaţii păgâni în ziua de 11 februarie pentru că şi-a declarat credinţa în Iisus Hristos. A fost stareţ al Sfintei Mânăstiri cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

sfantul mucenic Vlasie

sfantul mucenic Vlasie

Ziua de 11 februarie este o zi de comemorare şi rugăciune. Pentru creştini, Sfântul Vlasie este protectorul păsărilor de pădure şi al femeilor gravide. Se crede că, începând cu ziua lui, se intoarc păsările migratoare, li se deschide ciocul şi încep să cânte. Sărbătoarea este ţinută în special de către agricultori. Ei se roagă la Sfântul Vlasie pentru a preveni stricăciunile aduse recoltelor de păsările pădurii şi de animale.

Se spune că de 11 februarie se deschide gura păsărilor, iar cine lucrează câmpul astăzi va împărţi recolta sa cu păsările, care-i vor mânca semănăturile. De aceea ziua de 11 februarie este sărbătorită în primul rând de agricultori.

Această sărbătoare este ţinută şi pentru că femeile însărcinate să nască copii sănătoşi, fără malformaţii, lucru valabil şi pentru animalele din gospodărie. Când se nasc pui cu mai multe capete, picioare etc., se crede că diavolul s-a corcit cu animalul respectiv şi a pus stăpânire pe ogradă.

O credinţă din Moldova spune că cine respectă această zi nu rămâne niciodată fără bani. Se crede şi că cine a pierdut ceva trebuie să se roage Sfântului Vlasie pentru a regăsi acel lucru.
Încă din cele mai străvechi timpuri Sfântul Vlasie era considerat ocrotitorul animalelor domestice. Creştinii se rugau lui când li se îmbolnăvea un cal sau când se pierdea un viţel. De ce anume îl chemau ţăranii în ajutor?

Iată de ce. În secolul IV, când împăratul Liciniu îi persecuta pe creştini, locuitorii oraşului Sevastia l-au convins pe episcopul lor, Sfântul Vlasie, să plece din oraş, pentru a nu fi prins şi supus chinurilor. Sfântul Vlasie i-a ascultat pe oamenii care-l iubeau şi s-a aşezat cu traiul pe muntele Argeos. Muntele era înconjurat de păduri, în care trăiau multe animale.

Animalele veneau deseori la peştera Sfântului. Ele aşteptau cu răbdare până-şi termina Cuviosul Vlasie rugăciunea. După aceea el ieşea din peşteră şi binecuvânta animalele, iar ele începeau să alerge, să sară, să se gudure de bucurie. Pe cele bolnave Sfântul le vindeca, punându-le mâna pe creştet.

Dar iată că odată slugile împăratului vânau pe muntele Argeos şi văzură o mulţime de animale care se zbenguiau. Mult se minunară ei că leii nu-i atingeau pe cerbi, iar urşii pe căprioare.

Sfântul Vlasie i-a observat pe vânători de departe. El a binecuvântat animalele şi le-a spus încet:

– Fugiţi mai repede să nu vă omoare vânătorii!

Când s-au apropiat, vânătorii n-au mau văzut nici urmă de fiară, în faţa lor se afla doar un bătrân cărunt.

– Eşti un vrăjitor! – i-au zis vânătorii, – cum ai fermecat aceste animale ca să te asculte?
– Nu sunt vrăjitor. Eu sunt creştin din tinereţe. Duşmanii credinţei m-au alungat din oraş. Mai bine trăiesc cu fiarele sălbatice, decât cu oamenii cei răi, duşmanii lui Hristos…

Mulţi ani a sihăstrit Sfântul Vlasie şi în toţi anii aceştia s-a rugat pentru oameni şi pentru prigonitorii săi de asemenea. În tot răstimpul acesta animalele sălbatice veneau la el după bunătate, mângâiere şi dragoste.

Sinaxar: