Schimonahul Iuvenalie Bârsan, de la Mănăstirea Slatina (1890–1968)

Schimonahul Iuvenalie Barsan fototeca

Schimonahul Iuvenalie Barsan fototeca

Schimonahul Iuvenalie Bârsan, cel care a trecut la Domnul citind la Psaltire, în genunchi

Părintele Iuvenalie Bârsan a fost un mare schivnic al zilelor noastre. Contemporan cu noi, sfinţia sa a purtat multe din ostenelile Sfinţilor Părinţi, făcându-se tuturor sfetnic minunat prin pilda vieţii sale.

Era de loc din comuna Mălini – Fălticeni. În anul 1923 a venit la Mănăstirea Slatina să se facă monah, căci sufletul sãu ardea după Hristos. Tăcut, singuratic, cu privirea mereu în jos, cu Psaltirea în desagă, fratele Ioan nu dorea nimic altceva decât să slujească lui Hristos.
– Pe cine cauţi, frate? l-a întrebat stareţul.
– Părinte stareţ, vreau să mă fac călugăr!
– Bun lucru doreşti, frate Ioane. Stai în chilia asta, ieşi la ascultare, noaptea vino la Utrenie, fă o mărturisire generalã la duhovnie şi vom mai vedea…

După doi ani părinţii au hotărât să-l călugărească. Fratele Ioan întrecea pe mulţi părinţi cu postul, cu tăcerea, cu rugăciunea şi cu ascultarea. Iar cea mai mare nevoinţă a părintelui Iuvenalie aceasta era: rugăciunea şi postul în chilie, tăcerea şi ascultarea afară de chilie.

De când a intrat în viaţa călugărească sfinţia sa niciodată nu şi-a îngăduit să guste came, ba nici lapte şi brânză nu mânca decât sâmbăta şi Duminica. Iar în celelalte zile mânca o singură dată, după Vecemie, supă de legume, cartofi şi fructe. Lunea, miercurea şi vinerea mânca fără ulei, iar în posturi nu gusta ulei decât sâmbăta şi Duminica. În săptămâna când se pregătea pentru Sfânta Împărtăşanie mânca foarte puţin şi nu mânca ulei cinci zile mai înainte. De asemenea, zahăr nu a mâncat în toată viaţa, ci numai miere de albine.

Iar rugăciunea cea mai obişnuită a părintelui Iuvenalie era citirea zilnică la Psaltire. Niciodată nu
mânca ziua, mai înainte de a termina citirea Psaltirii. O începea din zorii zilei şi în patru sau cinci ore o săvârşea. Dacă ascultarea îl silea să iasă din chilie mai înainte de terminarea pravilei, nu se tulbura, ci ieşea întâi la ascultare, apoi îşi continua pravila la chilie. În fiecare miez de noapte, după Utrenie, făcea trei sute de metanii şi câteva sute de închinăciuni – canonul călugăresc de fiecare zi. Apoi se odihnea câteva ore.

Însă părintele Iuvenalie era foarte nevoitor. Mereu se lupta cu trupul ca să-l supună duhului, căci nu dormea mai mult de trei-patru ore pe noapte. Două ore înainte de Utrenie şi alte două ore după Utrenie. Iar patul sfinţiei sale era o laviţă simplă de scânduri, fără saltea şi învelitoare, numai o bucată de pânză acoperea scândurile patului. Şi, în loc de căpătâi, părintele Iuvenalie avea o piatră mare, de forma unei peme, pe care o învelea permanent cu un prosop de cânepă, ca să nu se vadă. Aşa s-a nevoit în chilie aproape cincizeci de ani, fără să-şi schimbe cât de puţin rânduiala.

La fel de silitor era sfinţia sa şi la pravila bisericii. Mărturisesc părinţii care au fost cu el în obşte că nu-şi aduc aminte să-l fi văzut vreodată lipsind de la Utrenie, noaptea, sau de la Sfânta Liturghie, ziua. Dorea foarte mult să zăbovească în biserică, pentru ca să vorbească neîncetat cu Hristos. … (CHIPURI DE CĂLUGĂRI ÎMBUNĂTĂŢIŢI)

Acest părinte iubitor de nevoinţă era din comuna Mălini (Suceava). În anul 1923, luând jugul lui Hristos, a intrat în Mănăstirea Slatina. După doi ani, s-a călugărit şi a ajuns un călugăr foarte sporit. În anul 1949, a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei, iar în anul 1968 s-a săvârşit cu pace.

Nevoinţa părintelui Iuvenalie era aceasta:

Toată ziua tăcea şi zicea rugăciunea lui Iisus, făcea ascultare cu multă dragoste şi mânca o dată pe zi, după ce termina de citit Psaltirea. Noaptea dormea câteva ore pe o laviţă şi făcea sute de metanii, iar de la biserică era nelipsit.

Odată, l-a întrebat stareţul:

– Părinte Iuvenalie, de ce te grăbeşti aşa spre chilie?

Iar bătrânul a răspuns:

– Mă aşteaptă Psaltirea şi nu pot s-o las singură!

În altă zi, iarăşi l-a întrebat:

– De ce eşti întristat, părinte Iuvenalie?

– Pentru că a trecut ziua şi n-am terminat Psaltirea de citit, a răspuns el. Dar nu mănânc până n-o citesc.

Într-o zi, a văzut bătrânul câţiva fraţi stând de vorbă pe cerdac. Deci, trecând pe lângă ei, a zis cu glas tare: „Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Cum au auzit fraţii cuvintele acestea, îndată s-au ruşinat şi, lăsând vorba, au plecat la chilii.

Altădată, i-au zis fraţii:

– Părinte Iuvenalie, dă-ne un cuvânt de folos.

– Iertaţi-mă, fraţilor, a răspuns bătrânul, sunt om păcătos. Întrebaţi pe părinţii duhovnici.

Schimonahul Iuvenalie Bârsan mânca o dată pe zi, după ce termina de citit Psaltirea

Într-o zi l-au întrebat părinţii: „Cu cine vorbeai astă noapte, părinte Iuvenalie?” Iar bătrânul a răspuns: „Ei, mă sfădeam cu vrăjmaşul, că mereu mă vizitează! Uneori îmi stinge candela, alteori îmi închide Psaltirea, îmi răstoarnă scaunul, îmi varsă oala cu apă sau îmi ascunde metaniile, ca să mă îndepărteze de la rugăciune.”

Timp de 40 de ani, părintele Iuvenalie a avut în mănăstire aceeaşi sfântă ascultare – de paracliser şi clopotar. Şi suna clopotele cu aşa îndemânare, încât toate formau o adevărată simfonie, slăvind pe Dumnezeu şi repetând mereu numele ctitorului fondator: A-le-xan-dru Lă-puş-nea-nu!

Odată, l-a întrebat stareţul:

– Părinte Iuvenalie, ce zgomot se aude noaptea în chilia sfinţiei tale?

– Iartă-mă, părinte stareţ, când mă îngreunez de somn, atunci las Psaltirea şi mă apuc de pisat grâu pentru colivă. Apoi iar citesc la Psaltire şi fac metanii.

În altă zi, l-au întrebat fraţii:

– Părinte Iuvenalie, de ce fugi aşa de noi?

Iar bătrânul le-a răspuns:

– Dar nu ştiţi că schimnicul nu are voie să vorbească mai mult de şapte cuvinte pe zi?

Apoi îndată a intrat în chilie.

Pentru multa lui osteneală, părintele Iuvenalie ajunsese un călugăr sporit şi plin de dragoste pentru Dumnezeu şi oameni. Diavolul însă îl zavistuia şi îi făcea multe ispite ca să-l tulbure la rugăciune.

În vara anului 1968, pe când părintele Iuvenalie citea la Psaltire, deodată s-a luminat la faţă şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu! Unii părinţi au văzut o lumină cerească la fereastra chiliei lui şi, intrând înăuntru, l-au găsit adormit în genunchi, cu capul sprijinit pe Psaltire.

Aşa s-a nevoit şi aşa s-a mutat la cele veşnice schimonahul Iuvenalie!

Sursa:
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 633-634)
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 634-635)