Războiul vamal dintre România şi Austro-Ungaria a izbucnit în 1886 şi a durat timp de 6 ani, până în 1892, cu grave consecinţe asupra economiei statului român, dar mai ales asupra economiei Transilvaniei. Războiul vamal s-a încheiat oficial la 1892, dar relaţiile comerciale dintre cel două ţări au rămas tensionate până la dispariţia statului dualist.
Context
În 1875, România aflată încă sub suveranitate otomană, semna cu Austro-Ungaria prima ei convenţie comercială, pe 10 ani, care prefigura viitoarea independenţă a statului român. Convenţia, care expira la 1 iulie 1886, s-a făcut pe baze liberale şi cu numeroase concesiuni ale economiei româneşti subdezvoltate, faţă de economia austro-ungară, aflată în poziţie de clară dominaţie. Piaţa principatelor a fost larg deschisă produselor austro-ungare, ceea ce a determinat repercusiuni negative asupra intereselor româneşti.
La scurt timp după intrarea în vigoare, în 1878, Ungaria a blocat importul de vite din România sub pretextul protecţiei împotriva epidemiei la vite. Măsura a lovit puternic în economia românească, a căreia principală marfă de export erau tocmai vitele. Pe măsură ce convenţia comercială se apropia de final, tensiunile dintre guvernele celor două ţări au crescut. Austro-Ungaria a încercat să negocieze în forţă un nou tratat comercial care defavoriza şi mai mult România. Proiectul austro-ungar de tratat prevedea chiar eludări ale constituţiei şi suveranităţi româneşti (cum era încercarea de a forţa vânzarea de proprietăţi imobiliare către cetăţenii austro-ungari în ciuda prevederilor articolului 7 din constituţia românească care interzicea străinilor achiziţia de bunuri imobiliare rurale). În aceste condiţii, guvernul lui Ion C. Brătianu a rupt negocierile şi a introdus un tarif vamal autonom. În replică, Austro-Ungaria a interzis tranzitul vitelor româneşti pe teritoriul său şi a introdus o taxă de represiune care consta în majorarea cu 30% a tuturor tarifelor aplicate la mărfurile româneşti.
Consecinţe pentru România
Datorită războiului vamal, România nu a mai putut exporta vite, prin Austro-Ungaria, către pieţele tradiţionale din occident. În consecinţă mulţi crescători de vite au falimentat. Mărfurile româneşti (materii prime şi semifabricate) au trebuit să găsească noi debuşeuri pe pieţe precum Germania, Anglia sau Belgia. Cererea era mare, astfel că şocul războiului vamal a fost în bună măsură absorbit de reorientarea către alte pieţe.
Vitele româneşti aveau în continuare cerere mare, dar nu mai puteau fi transportate la fel de economic. Preţul vitelor a scăzut, apoi stocul s-a diminuat şi rasele au degenerat. Economia rurală românească a abandonat treptat domeniul creşterii vitelor şi s-a reorientat către cultivarea de cereale. În consecinţă valoarea pământului a crescut şi a dus la alte dereglări economice.
Consecinţe pentru Austro-Ungaria şi Transilvania
Războiul vamal cu România a afectat cel mai mult Transilvania, a cărei economie industrială se baza pe importul de materii prime din Principate. Cei mai greu loviţi au fost comercianţii, industriaşii şi meseriaşii din oraşele din sudul Transilvaniei (Braşov, Sibiu). Saşii, cei mai pricepuţi meşteri din atelierele transilvănene, au fost ruinaţi de războiul vamal. Materiile prime, cum erau pieile de vită, erau inaccesibile iar produsele lor nu mai erau competitive pe piaţa românească.
Morile de grâu (unele construite special la graniţa cu România), dependente de grâul românesc, au falimentat. În schimb Ungaria s-a substituit României drept furnizor de vite pe piaţa occidentală. Cu toate acestea, structura economiei ungureşti, bazată din marile proprietăţi de terenuri, a dus la o concentrare a pieţei vitelor în mâna marilor proprietari, cu puţine efecte pozitive asupra populaţiei dar cu preţul distrugerii ţesutului industrial din oraşele din sudul Ardealului.
Dacă până atunci Austria furniza marea majoritate a articolelor de lux din România, datorită războiului vamal ea a pierdut poziţiile deţinute până atunci în favoarea concurenţei germane sau englezeşti. Au avut de suferit şi industria metalurgică bănăţeană care exporta regulat către România.
Populaţia cea mai grav afectată a decis să treacă Carpaţii şi să se stabilească în România, unde avea mai multe posibilităţi de muncă. Astfel, numeroşi secui, obişnuiţi să meargă sezonier la muncă în România, au trecut definitiv Carpaţii. Mulţi meseriaşi au înfiinţat ateliere în România şi au creat astfel premisele concurenţei româneşti în domenii în care până atunci Austro-Ungaria era dominantă. Spre exemplu, dezvoltarea industrială de pe Valea Prahovei a fost o consecinţă directă a războiului vamal.
Muţi dintre păstorii transilvăneni, datorită piedicilor pe care le întâmpinau la practicarea tradiţionalei transhumanţe către câmpiile româneşti, au decis să rămână dincolo de munţi.
Bibliografie
Jinga, Victor, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, vol.1, Braşov 1945 pp. 311-335
Audio: emisiunea Istorica. Invitaţi: Emanuel Bădescu, istoric, cercetător la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române şi Adrian Majuru, istoric, scriitor, profesor.
Comentarii recente