Vineri 8 iunie 2012, la ora 10.20, a trecut la cele veşnice dr. Constantin Iulian (n.1929), preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politic Luptători Anticomunişti. Constantin Iulian a fost deţinut politic timp de 13 ani, fiind întemniţat în 1948 ca şef al Frăţiilor de Cruce din Vaslui. A fost unul dintre puţinii intraţi în malaxorul “reeducării” de la Piteşti care au rezistat pînă la capăt verticali. Eliberat în 1954, a fost rearestat doi ani mai tîrziu şi condamnat în lotul lui Puiu Atanasiu, pentru tentativa de reorganizare a Mişcării Legionare. În timpul reeducării de la Aiud nu a făcut nici o concesie, drept pentru care a stat aproape numai în Zarka. Eliberat în 1964, cu decretul de amnistie generală, şi-a terminat facultatea şi un doctorat în hidrotehnică. După ’90 a fost profesor la catedra de hidrotehnică a Politehnicii bucureştene. Între anii 1995 şi 2005 a fost preşedintele Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politic legionari. Dumnezeu să-l odihnească!
Născut la Vaslui pe 17 octombrie 1929, Constantin Iulian a urmat cursurile Liceului „Mihail Kogălniceanu” din oraşul natal şi a fost încadrat în Frăţia de Cruce nr. 46 în 1945. După înăsprirea represiunii împotriva legionarilor pe parcursul anului 1948, a fost arestat împreună cu ceilalţi membri ai grupului şi implicat într-un proces în martie 1949. Mai mulţi membri ai grupului au fost trimişi ulterior la Piteşti pentru a fi torturaţi: Constantin Bogos, Cezar Alexa, Mircea Târnoveanu, Octavian Botez, Constantin Dănilă, Ovidiu Juverdeanu, Gheorghe Iftode, Laurenţiu Trifan. Constantin Iulian a fost condamnat prin sentinţa nr. 336/18.03.1949 la 7 ani de închisoare corecţională şi a ajuns la Piteşti la sfârşitul lui 1949.
A fost torturat în camera 4-spital (pe care a avut emoţia şi bucuria s-o viziteze anul acesta şi să descopere că a fost amenajată într-un paraclis) începând cu seara de 30 decembrie 1949. Considerat în proces şeful grupului FDC Vaslui, a fost una dintre ţintele predilecte ale bătăilor, iar comitetul condus de Eugen Ţurcanu i-a obligat pe mai mulţi colegi de lot să îl lovească pe fostul lor şef, după cum scria mai târziu unul dintre aceştia, Constantin Bogos:
„Nu pricep nimic. Văd şi pe cei ce îi ştiam legionari că au sărit la bătaie de partea lui Ţurcanu. Văd apoi că sunt luaţi câte unul şi alţii din lotul cu care venisem la bătaie, care se extinde. Stam nemişcat în mijloc împreună cu Mărtinuş, zăpăcit şi speriat. La un moment dat se apropie de mine Roşca Gheorghe care îmi spune: Ce stai aşa, dă şi tu, că acuş te clepşesc. Şi în acelaş moment intervine Ţurcanu Eugen care conducea bătaia şi îmi spune: Ce mă, ţi-e milă de legionari? Dă în Iulian! Cu Iulian activasem în mişcarea legionară. Deşi îl uram ca fiind un legionar fanatic, totuşi nu bătusem pe nimeni până atunci şi îmi venea greu. Îi dădeam încet – fiind şi slab –. Observând acest lucru Roşca Gh. m-a dat deoparte spunând că-s ca o muiere. Bătaia a continuat cu mare scandal până ce majoritatea au fost bătuţi.”
În mai 1950 a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, într-unul din primele loturi de studenţi şi a contribuit, alături de alţi deţinuţi, la recâştigarea încrederii unora dintre cei care cedaseră în Piteşti. Eliberat la expirarea pedepsei, în 1955, s-a înscris la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, dar a fost rearestat la 13 februarie 1958 şi acuzat că a încercat să reorganizeze Mişcarea Legionară în libertate. A primit o condamnare de 25 de ani muncă silnică prin sentinţa nr. 1106/10.11.1958, într-un lot din care mai făceau parte, printre alţii, Constantin Udroiu, Grigore Zamfiroiu şi Petre Gîndea.
Cea de-a doua detenţie şi-a petrecut-o aproape integral în Aiud, unde a refuzat să accepte reeducarea propusă de regim prin colonelul Gheorghe Crăciun, care nota: „Este un susţinător al culturii burgheze şi al spiritualismului creştin. Purta discuţii de combaterea ideilor materialiste susţinând pe cele idealiste […] În munca culturală a refuzat să participe, a adoptat o poziţie duşmănoasă declarând că la club se face politică şi că el în puşcărie nu vrea să facă politică.” Prin urmare, a stat închis la izolarea din Zarca şi a fost pus în libertate la 1 august 1964 „nereeducat, a rămas un element mistic şi capabil să polarizeze în jurul său elemente tinere pe care să le corupă şi să acţioneze împotriva regimului democrat popular”.
În libertate a reuşit să termine Facultatea de Construcţii şi, spre sfârşitul regimului comunist, să îşi susţină teza de doctorat în hidrotehnică. După 1990 a fost profesor de hidrotehnică la Politehnica Bucureşti, dar şi-a continuat şi lupta pe plan politic, fiind preşedinte al Partidului Pentru Patrie (1995-2005) şi al Partidului Totul pentru Ţară, până în ultimele sale zile. A trecut la Domnul vineri, 8 iunie, în jurul orei 10.20. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
interviu cu inginerul Iulian Constantin.
articol preluat de pe: http://doarortodox.ro/2012/06/09/marturisitorul-iulian-constantin-a-trecut-la-domnul/
Comentarii recente