I.
Cu soarele ce prinde să răsară
Răsar mereu surîsuri de Dalile,
Ce ne-amăgesc de-alungul unei zile,
Ca să ne lase singuri mai pe sară…
Iisus Hristos si satana in Carantania ispitirea Cernica
Simţim atunci şi visuri şi idile
Şi le vedem cum ni se ‘ngroapă iară
În adâncimea liniştei de-afară,
Lucind tot mai puţin… şi mai umile…
Şi azi aşa… si tot aşa de-apururi;
Ne facem cârji de umbre şi himere,
Ca să urcăm al zilelor calvar…
Târziu, printre noptatice contururi…
Privim cum ni se ‘neacă în tăcere
O zi pierdută iarăşi în zadar…
II.
Mă scaldă noaptea ‘n apa-i de hodină
Şi ‘n zori, ca din botez, mă scol curat
Şi bun ca un copil nevinovat,
Pornesc suişul vesel de lumină.
Dar voi… cu sufletul înourat
Mă ‘nlănţuiţi în hora-vă meschină…
Şi cine poate să-mi găsească vină
Că mă trezesc un rău şi-un ne’mpăcat?
Pe luna doar mă regăsesc eu iară…
Un răsfăţat al nopţilor de vară,
Un Dumnezeu din zare până’n zare…
Şi-atunci vă văd venind ca nişte hoţi,
Târându-vă păcatul spre iertare…
– Şi… de pe tronui meu vă iert pe toţi!
de Zaharia Bârsan
Comentarii recente