Eugenio Barsanti

Eugenio Barsanti

Eugenio Barsanti

Probabil că puțini au auzit despre Eugenio Barsanti. Trebuie însă știut faptul că istoria mașinii se datorează, în mare măsură, acestui preot care sa angajat în studiul științelor exacte. Istoria sa este importantă și totodată curioasă, deoarece a contribuit la schimbarea lumii transportului încă din mijlocul secolului al XIX-lea. Mașina, ca invenție, are o vechime de aproximativ 130 de ani, dar fără pașii giganți datoraţi inventatorilor italieni, Barsanti și Matteucci, probabil că maşina s-ar fi născut mai târziu.

Spre deosebire de ceea ce se crede, de fapt, crearea primului motor în patru timpi, cel al lui Nikolaus Otto care, asociându-se cu Karl Benz, a condus la nașterea lui Benz Velociped în 1886, este consecința descoperirii unui profesor de fizică din Pietrasanta, părintele Eugenio Barsanti, și de paşii în cercetare făcuţi de acesta împreună cu un alt inginer de la Lucca, Felice Matteucci.

Descoperirea a fost făcută la 6 iunie 1853, 14 ani mai devreme decât brevetul lui Nikolaus Otto, când Eugenio Barsanti și Felice Matteucci au depus un document la „Accademia dei Georgofili” din Florența, la vremea respectivă neexistând încă un oficiu de brevete, care să descrie invenția primului motor de ardere în istorie.

Eugenio Barsanti a fost preot, dar și un fizician și matematician deosebit de înzestrat. Sa născut în 1821 în Pietrasanta, Versilia, în provincia Lucca, cu numele Nicolò. La vârsta de 17 ani a decis să intre în mănăstirea Sant ‘Agostino din Pietrasanta, sub conducerea academică a congregației părinților Scolopi. Aici a intrat pentru a studia la școala științifică a mănăstirii. El a fost hirotonit ca preot ceva mai târziu, cu numele de Părintele Eugenio, înainte de a-și obține studiile superioare cu rezultate excelente în toate disciplinele și în special în disciplinele științifice.

Perioada în care a trăit Barsanti a fost una plină de agitaţie și experimentări industriale. Energia motoarelor cu aburi a condus rapid la dezvoltarea transportului și a instrumentelor necesare pentru o infrastructură de deplasare rapidă. Acesta a fost modul în care părintele Eugenio, odată ce şi-a încheiat noviciatul, a decis să urmeze Colegiul San Giovannino, până când a fost chemat să predea fizică și matematică în Volterra, la Colegiul San Michele.

A fost anul 1843 când, Barsanti este numit profesor. Dată fiind tinereţea și conformația subțire a acestuia, şi făcând comparație cu ceilalți profesori, elevii nefiind obișnuiți cu profesori aşa tineri îl numesc „Profesorul”. În Volterra, el a dezvoltat ceea ce inițial era doar o idee, şi anume folosirea descărcării unui amestec de aer și gaz pentru a produce o nouă forță motrice. Pentru a face acest lucru, a folosit o replică a armei lui Alessandro Volta (marele fizician italian) numită și „pistolul electrolopneumatic” sau pur și simplu „arma lui Volta”, un fel de vas cu gât lung, pe care el la construit personal și pe care la umplut cu hidrogen și aer. Acest vas a fost apoi închis ermetic cu un dop de plută și prevăzut cu o bară de alamă prin care a reușit să canalizeze forţa exploziei. Detonarea amestecului de gaze a fost atât de puternică încât dopul a fost catapultat pe tavan, creând spaimă printre elevi, dar arătând cum o astfel de scânteie ar putea declanșa spargerea containerului și propulsia acestuia. Dar Barsanti a creat o nouă forță, capabilă să genereze mișcare. Se pare că deşi Volta descoperise deja detonarea, Barsanti este cel care îi adăugă o forță motrice.

Motorul lui Barsanti si Matteucci  1854 reproducere Museul de stiinta si tehnologie din Milano

Motorul lui Barsanti si Matteucci 1854 reproducere Museul de stiinta si tehnologie din Milano

Colegiul la care preda era prea „îngust” pentru intuițiile ingenioase ale lui Barsanti iar destinul său a făcut ca el să-și continue experimentele în fizică la Observatorul Ximeniano din Florența, acum parte a Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie, o structură de nivel universitar, unde a avut şansa de a se întâlni cu Felice Matteucci şi de asemenea cu Lucchese, care la momentul acela lucra la amenajarea şi drenarea lacului Bientina. Astăzi, institutul găzduiește așa-numitul model „Barsanti Matteucci”, reproducerea primului motor cu ardere internă, construit în 1860 la Officine Bernini din Florența. Invenția constă într-o mașină care nu avea nevoie să fie presurizată ca abur, dar avea nevoie de o simplă aprindere pentru a începe. Cei doi au condus deja la înregistrarea brevetelor în 1853 în mai multe țări europene, cum ar fi Marea Britanie, Franța, Italia și Germania, în plus față de depunerea de documente la Accademia dei Georgofili din Florența. Acordul și colaborarea dintre cei doi a fost de așa natură încât împreună au înființat o companie, Compania pentru noul motor Barsanti și Matteucci.

Descoperirea însăși grandioasă din punct de vedere științific a fost, de asemenea, minunată din punct de vedere economic, având în vedere că motorul cu aburi a produs o forță la un cost de 12 cenți, comparativ cu cei doi cenți necesari pentru producerea forței în noua descoperire.

Recunoașterea

În ciuda depunerii brevetelor, recunoașterea practică dincolo de frontierele italiene nu a avut un mare succes: în alte țări europene părea preferabil să se folosească brevetul unei anumite Etienne Lenoir (franco-belgiană), chiar dacă a fost depusă câțiva ani mai târziu decât Brevet italian. Colaborarea dintre cei doi fizicieni italieni nu sa oprit și a condus la crearea de noi prototipuri (de asemenea, cu ajutorul mai multor ateliere, printre care Giovanni Battista Babacci, un mecanic din Forlì și Escherwyss din Zurich). În 1864, în Liège, în Belgia, compania minieră a lui John Cockeril a decis să utilizeze motorul lui Barsanti pentru o primă serie de producție, deoarece sa dovedit a fi mult mai eficient decât motorul lui Lenoir, deoarece a fost rezultatul prototipului construit în atelierele Bauer în Milano.

Viața părintelui Eugenio Barsanti a fost una de studiu, experimentare fizică și datorie eclesiastică. El a murit de o formă acută de febră tifoidă la 19 aprilie 1864, la vârsta de numai 43 de ani, în timp ce era pe punctul de a ajunge la Seraing, în Belgia, unde urma să participe la începerea seriei de construcție a motorului său. La moartea sa, Matteucci a fost suficient de norocos să continue protecția și comercializarea mecanismelor proiectate cu Barsanti, care au fost copleșite de pretenția invenției motorului cu combustie internă de către Nilolaus August Otto și alți câțiva care au revendicat brevetul Reithmann în 1860 și Alphonse Beau de Rochas în 1862).

Pietrasanta își amintește de Eugenio Barsanti graţie scrierilor de astăzi păstrate în arhivele bibliotecii Muzeului Galileo din Florența, fostul Institut și Muzeul de Istorie a Științei. Rămășițele sale pământeşti, după ce au fost transferate de mai multe ori, se odihnesc astăzi în bazilica Santa Croce din Florența.

Potrivit studiilor istorice inventatorii italieni Eugenio Barsanti și Felice Matteucci au brevetat prima versiune care funcționa eficient a unui motor cu combustie internă în 1854 în Londra (patent nr. 1072). Se susține că motorul Otto este în multe privințe inspirat din precedentele invenții ale acestuia.

Traducerea Dan Bârsan
Sursa: https://www.informagiovani-italia.com/eugenio-barsanti-en.htm