Decăderea partidelor

Principalul sens moralizator,
al acestor rânduri purtător,
constă în evidenţierea faptului,
că nici o inginerie a politicului,
nici o alianţă, dezvoltare externă lui,
nu poate preveni colapsul partidului;

Dacă miezul interior de valoare,
al culturii doctrinare,
este distrus şi moare;

Dacă se pierde conexiunea social,
între ceea ce este personal,
şi ceea ce este comun, principial;

Dacă sensibilitatea civilă,
este pierdută sau ostilă;

Dacă înţelegerea faptului,
că există păcatul omului,
cum există şi virtutea lui,
este ascunsă alegătorului;

Atunci când elitele putrezesc,
încât nu se mai regăsesc,
ca fiind de folos obştesc.

versificarea Dan Bârsan
inspirat după articolul “CĂDEREA UNUI IMPERIU – LECTIA BIZANTINĂ” postat pe cuvantul-ortodox.ro

Caricaturi politice