Sfintii sunt cunoscuti de Dumnezeu. Vedetele sunt cunoscute de oameni. Oare cati dintre noi vor sa fie sfinti, si cati vor sa fie vedete? Raspunsul il dau faptele noastre.
Sfantul Genesis de la Roma
Fiind in Duminica Tuturor Sfintilor Romani, constat ca una din provocarile vietii de azi este cea de a te face cunoscut. A nu fi cunoscut, dupa logica lumii, este aproape similar cu a fi un nimeni. Provocarea de a te face cunoscut este cu atat mai mare cu cat apare si tentatia de a avea succes in viata. Ceea ce intra, oarecum, in opozitie cu smerenia, aducatoare de sfintenie. Vedetismul poate fi, asadar, o ispita pierzatoare de suflet. Mai bine sa nu te stie nimeni dintre oameni, dar sa te stie Dumnezeu. Din fericire, in realitate, sfintii sunt (si ar trebui sa ramana) adevaratele vedete ale umanitatii. Cu cat cunosti mai multi sfinti, cu atat ai mai multe modele de un real succes: desavarsirea. Iar structura confesionala a societatii romanesti pare sa fie favorabila desavarsirii: din cei 93, 7% care ne-am declarat religia, suntem 86, 5% ortodocsi (98% crestini, daca socotim toata camasa sfasiata a lui Hristos) si doar 0, 2 atei si fara-de-religie. Adica, pe hartie, Romania este plina de sfinti in viata. Caci in Scriptura, crestinii sunt numiti sfinti, ca unii ce cauta desavarsirea. Cu toate astea, simtim ca treburile merg anapoda, chiar impotriva sfinteniei.
Tinerii nostri par interesati mai mult de vedetele de carton decat de valorile autentice. Maturii alearga mai mult dupa vedetismul de carton al “succesului in viata“ si dupa cele materiale decat dupa cele spirituale. Iar batranii nostri, majoritatea, sunt dati la o parte cu brutalitate si lasati cu ignoranta prada umilintei, saraciei si bolilor inerente varstei. Prin urmare, vazand faptele unui popor “eminamente crestin-ortodox“ ma intreb cati dintre noi mai dorim cu adevarat sfintenia si cati suntem preocupati mai mult de pofta ochilor, pofta trupului si trufia vietii. Mai trist este ca, in tot acest peisaj majoritar religios, sfintii romani sunt cunoscuti la un nivel mediocru (incerc sa fiu gentil). Ne mandrim cu ortodoxia noastra, dar nu prea ne cunoastem sfintii. Si nici nu prea ne straduim sa-i aflam, sa-i scoatem la iveala sau sa-i promovam. Chiar si noi, cei sfintiti spre sfintirea lumii, gafam uneori, atunci cand ne impaunam, intr-un limbaj de lemn, cu vorbe despre sfinti si ne inchipuim ca asa ii pretuim. Dar, cum bine spunea Gura de Aur a ortodoxiei, Sf. Ioan Hrisostom: Cinstirea sfantului consta in imitarea lui.
Pare ca sunt mai importante mersul economiei si chilotareala pseudo-vedetelor, decat a ne cunoaste modelele nationale de viata crestina. Nu prea stim cine au fost sfintii romani, sau ce au facut ei, dar suntem bine pusi la curent cu ce mai fac pupezele si pupazoii natiunii, de pe la TV si din presa de can-can. Din aceasta cauza, nu ne mai cunoastem nici macar prioritatile urgente, daramite interesele pe termen lung. Asa ca orbecaim iesirea din “tunelul tranzitiei“. Iar “luminita de la capatul tunelului“ se transforma, cu fiecare zi de haos si jaf national, in lumanarea de pe coliva inhumarii neamului nostru, in pamantul desertificant de valori al globalizarii desacralizante. Probabil inca ne mai imbatam cu gandul ca sfintii romani vor face un parastas frumos neamului romanesc. Dar sfintii nu sunt decat implinirea unui neam. Daca la Turnul Babel, aparitia neamurilor a fost solutia divina de a impiedica globalizarea raului, vorbirea in limbile neamurilor de la Rusalii a fost solutia universalizarii sfinteniei si credintei in fiecare neam. Asa ca sfintii sunt cei care sfintesc locul, timpul si neamul, conferind fiecarei natiuni universalitatea dragostei. Fara sfinti, neamul devine numai un idol al nationalizarii extremiste. Bine ar fi sa ne dorim sa facem din sfinti, vedete. Si din vedete, sfinti.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Comentarii recente