“Cum Deo pro patria et libertate” – despre participarea românilor la Războiul Curuţilor. În loc de bună dimineaţa, rescriem un pic istoria… Acum 300 de ani nu conta dacă erai român sau maghiar. Se lupta împreună, cot la cot…”Cum Deo pro patria et libertate”. Acea solidaritate care a existat până pe la 1848, începe să se reînfiripe…

“Românii maramureşeni nu l-au uitat pe Principele Francisc Rákóczi al II-lea nici după peste 300 de ani, de la Războiul curuţilor din 1703-1711.

În anul 1906 românii maramureşeni au luat parte la reînhumarea Principelui Francisc Rákóczi la Kassa Mai.
Mai există o fotografie unde românii maramureşeni defilează după sicriu îmbrăcaţi în costume populare româneşti.

Voi publica şi acea fotografie, cu permisiunea doamnei Maria Rosu, căreia îi aparţine fotografia respectivă.”

Text şi fotografie preluate de la domnul Antal Tibor, căruia îi mulţumesc încă odată pentru extraordinarele informaţii pe care le oferă celor ce vor să ştie realitatea, aşa cum a fost ea… Aceleaşi mulţumiri pentru doamnele Maria Rosu şi Mária Berényi !!!

Românii au luat parte şi ei masiv la Războiul Curuţilor, iobagi, libertini, micile categorii militare, mica nobilime. Din Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad şi până la graniţa de răsărit a Transilvaniei, cetele de răsculaţi, unităţile curuţeşti sunt înţesate cu români, cu soldaţi mai ales, dar şi cu subofiţeri, sau chiar cu comandanţi de cete sau de unităţi militare mai mari.

În Bihor, printre primii care trecură de partea curuţilor fu colonelul imperial Marcu Haţeganu. În Maramureş luptară în rândurile curuţilor iobăgime, nobilime mică. Comandanţi români de cete sau de unităţi se ridică în regiunile Satu Mare, Oaş, Chioar, Baia Mare, Sălaj sau chiar în comitatul Szabolcs. În jurul Băii Mari luptară cetele haiducului Gligor Pintea, supranumit popular Pintea Viteazul. El căzu în faţa Băii Mari în momentul când haiducii săi, alături de curuţi provocaseră predarea oraşului. Mulţi români apar pe Someş, în jurul Clujului: aici se făcu cunoscut mai ales căpitanul Ciurilă.

În comitatul Turzii se remarcă Nichita Balica, căpitanul care-şi făcu cetate din cheile Turzii; în Mureş şi Odorhei căpitanul Vasile Negru; în Ţara Bârsei şi Trei Scaune căpitanul Bucur Câmpean. În jurul Albei-Iulii se remarcă regimentul lui Ştefan Sudriceanu; în jurul Aradului, regimentul colonelului Farcaş Dragul sau Drăgulea. Acesta luptă în mai multe părţi şi îl urmă pe Rakoczi şi în Polonia. Şi mulţi alţii. Fu lovită de răscoală şi unirea cu biserica romană; în locul lui Atanasie, care se găsea în Sibiu, fu ridicat prin sinod episcop Ion Ţirca. Rakoczi, deşi catolic, în lupta sa trebui să practice toleranţa religioasă. Cu atât mai mult trebuia să o practice în diversitatea şi preponderenţa covârşitoare a confesiunilor necatolice de aici. În 1708 trata cu Brâncoveanu apărarea ortodoxiei românilor împotriva prozelitismului catolic.

Cetele curuţeşti însă sunt, în genere, amestecate. Mai ales în rândurile celor de jos se crea o întinsă frăţie de arme, lăsând urme chiar în literatură, în muzica populară, în cântece, în dansuri. Curuţii sunt în bune raporturi şi cu Ţara Românească şi Moldova. Acolo se refugiază adesea după insuccese, acolo se pregătesc de noi acţiuni, acolo îşi adăpostesc de primejdie familiile cei mai aproape de graniţe. Rakoczi însuşi e în bune raporturi cu Ţara Românească şi cu Moldova, caută să câştige pe domnii români, mai ales pe Constantin Brâncoveanu, pentru lupta sa, să-i atragă în cercul de alianţe antihabsburgice. Pe lângă Petru cel Mare, Rakoczi se servea de David Corbea de la Braşov, acelaşi care servise şi pe Brâncoveanu.

Şi regimul, dar şi nobilimea trecură printr-o mare criză, un puternic motiv să se sprijine reciproc. Nobilimii, în schimbul credinţei sale, imperiul triumfător putea să-i asigure şi mai bine puterea. Trecând cu bine momentul de grea încercare pentru ea, având pavăza puterii imperiale, nobilimea putea să păşească înainte în supunerea şi exploatarea iobagului său, să-i înfrunte ostilitatea fără teamă. Trebuiră să se întoarcă astfel la vechea stare şi iobagii curuţi „lepădând penele şi blana de lup, în zeghe şi opinci, la hârleţ şi la sapă, căci nu e de râtul porcului brăţara de aur. Nu libertate ar merita domnii iobagi, ci mai degrabă ţepe şi furci, pentru hoţiile cele multe”, izbucneşte satisfăcut, exprimând iarăşi desigur o opinie mai generală nobiliară, memorialistul Cserei. Regimul austriac trecu şi el ultima probă. Depăşind faza acută de război, învingător, aşezat pe credinţa claselor stăpânitoare, se va putea consolida temeinic, începând abia de acum să-şi organizeze puterea, să pună durabil temeliile puterii sale de stat în Transilvania.

preluat de pe: http://www.originea.org/2014/05/cum-deo-pro-patria-et-libertate-despre.html

Pintea Viteazul
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Grigore Pintea, zis Pintea Viteazul (n. 25 februarie 1670, Măgoaja, comitatul Cluj — d. 14 august 1703), a fost un vestit haiduc din Țara Lăpușului, Maramureș.

„De-un viteaz așa fălos,
Și la inimă milos,
De-un viteaz așa de mare,
La sărmani dă ajutoare”

Născut în 1670 ca fiu de mici nobili români din Măgoaja în fostul comitat al Clujului, intră în conflict cu nobilii regionali și decide să lupte împotriva nedreptăților sociale. Fuge în codrii Maramureșului și „haiducește”. Cu anii, terorizează nobilii locali, care vor să-l prindă, dar, potrivit legendelor, reușeste să scape de fiecare dată.

Potrivit datelor existente, Grigore Pintea, fiul lui Cupșa Pintea și al Mălinei (n. Costan), s-a născut în satul lăpușean Măgoaja (astăzi în județul Cluj, pe granița sudică a actualului județ Maramureș), într-o famile de nobili din care a făcut parte și Ioan Cupșa, care în 1681, ctitorind mânăstirea Nicula din județul Cluj, dăruiește călugărilor celebra icoană a Maicii Domnului care plânge. Pe doneniile aceleiași familii Cupșa s-a întemeiat actuala comună Cupșeni din județul Maramureș și voievozii Cupșa au facut parte din familiile de nobili maramureșeni care au descalecat în Moldova odată cu Dragoș Vodă, ceea ce plaseaza originile familiei lui Pintea Viteazul înainte de secolul al XIV-lea. Originea nobilă veche va explica evoluția lui Grigore Pintea în armata principelui Rákóczi

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pintea_Viteazul