Constantin Iulian – a avut darul de a schimba sufletele oamenilor

S-au scurs 2 ani de când, într-o dimineaţă de început de Cireşar, blând şi modest, cum trăise întotdeauna, se stingea – secerat în 6 săptămâni de o boală galopantă care ridică serioase suspiciuni – mărturisitorul Constantin Iulian.

Constantin Iulian

Constantin Iulian

E mult? E puţin? Cert este că exemplul de viaţă lăsat în urma sa asemenea unei brazde adânci de plug, a rodit în ogorul sufletelor multor tineri care nu încetează a-l pomeni şi a-i urma învăţăturile. Pretutindeni în ţara aceasta şi peste hotarele ei, o reţea întreagă de oameni ce vor să-şi schimbe propria viaţă, să devină oameni noi, pentru a putea apoi să schimbe faţa sluţită de trădări şi mişelii a ţării, dăltuiesc în neam slova unei ere noi, ce va să vie.

Consecvent învăţăturii lui Corneliu Codreanu şi punând în practică testamentul istoric al lui Horia Sima, Constantin Iulian a avut darul de a schimba sufletele oamenilor. Exemplu de trăire şi mărturisire, Constantin Iulian a dus o existenţă integrală în raport cu principiile la care a aderat la cea mai fragedă vârstă, atunci când a intrat în Frăţiile de Cruce. Intransigenţa sa l-a costat două detenţii politice, însumând peste 12 ani de închisoare, pe care i-a străbătut fără nici un compromis, refuzând toate propunerile autorităţilor comuniste şi beneficiind tot restul vieţii de calificativul “deosebit de periculos” pentru reimul comunist. Şi chiar în aceste condiţii, s-a impus profesional, terminând facultatea, devenind unul din cei mai buni hidrotehnişti ai României, fapt recunoscut de Academia Română şi, abia după 1989, de forurile universitare care i-au acordat, în sfârşit, doctoratul.

Preşedinte al Partidului “Totul pentru Ţară” şi al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, desemnat de Nistor Chioreanu ca succesor al său la şefia G rupului de Comandă al Mişcării Legionare din ţară, premiat de două ori de Academia Română pentru contribuţiile ştiinţifice aduse combaterii eroziunii litoralului românesc, Constantin Iulian a lăsat în urmă şi o valoroasă operă scrisă. Memorii, studii, eseuri, articole politice – toate acestea vor fi editate treptat, pentru a constitui repere de orientare pentru tineretul naţional-creştin.

Reproducem mai jos, din volumul “Din lagărul România evadează morţii”, apărut în 2012 la editura Sânziana, cuvântul introductiv, adevărat cuvânt duovnicesc în aceste vremuri de restrişte morală.

Florin Dobrescu

http://www.buciumul.ro/2014/06/08/marturisitorul-constantin-iulian-2-ani-de-la-marea-despartire/