Calendar

Oct
16
lun
Sf. Mc. Longhin Sutaşul; Sf. Mc. Leontie, Dometie şi Terentie
Oct 16 all-day

Sf. Mc. Longhin Sutaşul; Sf. Mc. Leontie, Dometie şi Terentie

Sf. Longhin

Sf. Longhin

Acesta a fost pe vremea lui Tiberiu cezarul din Capadochia, sutas sub ascultarea lui Pilat, guvernatorul Iudeii si a fost rânduit din porunca aceluia sa slujeasca la cinstitele patimi ale lui Hristos, si la rastignire si sa pazeasca mormântul cu straja, adica cu ceata sa de ostasi ce avea sub ascultarea lui. Vazând el minunile ce se faceau, cutremurul si întunecarea soarelui, mormintele ce se deschideau, mortii care ieseau afara si pietrele care se despicau, a strigat tare, zicând: „Cu adevarat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”. Acesta si cu alti doi ostasi care mai pe urma împreuna cu el au marturisit, n-a primit argintii care i s-au dat de catre iudei ca sa tagaduiasca învierea. Apoi lasându-si slujba ce era pe seama lui si mergând în tara sa, propovaduia apostoleste pe Hristos Dumnezeu. Deci plecându-se Pilat, mai vârtos fiind stricat prin fagaduinta de bani de la iudei, a pârât pe Longhin cu scrisori catre Tiberiu cum ca si-a lasat slujba si se afla în patria lui propovaduind pe Hristos Dumnezeu. Si Tiberiu îndata a trimis cu porunca lui de i-a taiat capul si lui si celor doi ostasi ce erau cu el si i-au adus capul din Capadochia la Ierusalim ca sa se încredinteze Pilat si iudeii de moartea lui si pentru ca sa ia Pilat cele ce i se fagaduisera.

Deci i-au ascuns cinstitul cap afara din cetate în niste gunoi. Si peste multi ani, o femeie slavita din Capadochia, pierzându-si vederea ochilor, a mers la Ierusalim cu un fiu ce-l avea unic-nascut, ca sa poata sa-si gaseasca leacul orbirii la acele Sfinte Locuri; si ajungând-o si moartea fiului sau, îsi plângea îndoita jale. Deci aratându-se în vis fericitul Longhin, si spunându-i cine este si aratându-i unde era capul îngropat, a îndemnat-o sa sape, sa-l scoata de acolo, ca se va tamadui la ochi si îsi va vedea si pe fiul sau, ca se afla preamarit. Femeia aflând gunoiul, sapa cu mâinile si scoase capul sfântului si îndata i s-a tamaduit vederea ochilor si a vazut în vis pe fiul sau ca era împreuna cu sfântul si avea cinste acolo. Atunci a îngropat moastele fiului sau într-un loc cu capul sfântului; fiindca asa îi zisese sfântul prin vis; si s-a dus la Capadochia, ca si Saul, care cautând asinii tatalui sau, a dobândit împaratia.

Asa si ea cautându-si lecuirea ochilor, a dobândit aceasta si pe sfântul l-a aflat de atunci cald ajutator. Drept aceea zidind ea mucenicului o biserica foarte frumoasa si punând acolo mucenicestile moaste se îmbogati si ea si toti credinciosii de izvoare de tamaduiri, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Oct
21
sâm
Cuv. Mărt. Visarion, Sofronie şi Sf. Mc. Oprea; Sf. Pr. Mărt. Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Cuv. Ilarion cel Mare
Oct 21 all-day

Cuv. Mărt. Visarion, Sofronie şi Sf. Mc. Oprea; Sf. Pr. Mărt. Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Cuv. Ilarion cel Mare

Aparatorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, impotriva unirii ei silnice cu Roma (1698-1701). Acesti trei Sfinti luptatori au trait pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Cuviosul Visarion din Sarai s-a nascut in Bosnia. A calatorit pe la multe locuri sfinte, si indeosebi, la Ierusalim si la Muntele Athos si a intrat de tanar in monahism.

Visarion Oprea Sofronie

Visarion Oprea Sofronie

Indurerat de suferinta romanilor pentru credinta lor ortodoxa, a calatorit prin Transilvania, propovaduind pretutindeni credinta ortodoxa. Era primit in tot locul ca un inger din cer. Drumul lui pana la Brasov a fost un adevarat alai de biruinta crestina, aprinzand in sufletele credinciosilor dragostea de legea stramoseasca. Pentru ravna sa in apararea credintei ortodoxe, a fost intemnitat la Sibiu si, in cele din urma, in fioroasa inchisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru marturisirea credintei ortodoxe.

Cuviosul Sofronie de la Cioara, s-a nascut in satul Cioara, din partile Orastiei, ca fiu al unei familii preotesti. Ucenicia in calugarie si-a facut-o in Tara Romaneasca. Reintors la Cioara, a intemeiat un schit in mijlocul codrilor, invatand pe romani calea mantuirii. Pentru ravna lui fara de Legea ortodoxa, a fost inchis in temnita de la Bobalna. Eliberat de multime, Cuviosul marturisitor a plecat in Muntii Apuseni, indemnand pe credinciosi sa tina obiceiurile stramosesti. A fost prins din nou si inchis la Abrud. Eliberat inca o data, mergea din loc in loc, tinand soboare, adica adunari, si invatand poporul: „Stricati silnica unire cu Roma, invata el, cereti episcop romanesc in Transilvania!” Iar cand a inteles ca si-a implinit chemarea, s-a retras la Manastirea Argesului, unde s-a savarsit cu pace.

Cel de al treilea luptator pentru dreapta credinta a fost taranul Nicolae Oprea nascut in Salistea Sibiului. Tata de familie, plugar, mirean si bun crestin, gata de jertfa pentru credinta strabuna, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina sa duca „la imparatul”, plangerile romanilor: „Noi cerem, ziceau ei, in numele poporului, vladica de legea noastra.”

La inceput, curajul si indrazneala romanilor au fost intampinate cu amenintari si izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat si au starnit o prigonire si multe intemnitari. In cele din urma, in loc sa i se implineasca cererile, fericiul Oprea a fost inchis pe viata, in vestita temnita de la Kuffstein, si nu s-a mai intors niciodata, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor.

La 21 octombrie 1948, insa, printr-o uluitoare intorsatura a Providentei, fratii nostri buni, uniti de atunci, s-au desfacut de Roma si s-au intors acasa, la Biserica noastra stramoseasca, maica noastra de obste si a praznicului zilei de astazi. Dumnezeului nostru, slava!

Sfantul Ioan din Gales

Printre marii aparatori transilvaneni ai dreptei credinte, in fata incercarilor autoritatilor habsburgice de a-i trece cu forta la uniatie, s-a numarat si vrednicul preot Ioan Ioanes din satul Gales, situat langa Salistea Sibiului. Nu cunoastem date din viata lui. Presupunem ca a fost hirotonit la Bucuresti, la Ramnic, ori la Carlovit, ca si alti tineri transilvaneni, intrucat pe atunci autoritatile habsburgice n-au primit niciun ierarh ortodox in Transilvania. intr-un raport din 1746, al episcopului rutean uniat de la Muncaci, trimis in Transilvania ca sa culeaga date in legatura cu atitudinea romanilor fata de unirea cu Roma, printre cei care erau prezentati ca potrivnici ai acesteia era mentionat si preotul Ioan din Gales. in decembrie 1750, se numara printre cei sase semnatari ai unui lung memoriu adresat de romanii din partile de sus ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sarb din Carlovit, Pavel Nenadovici, prin care relatau suferintele pe care le indura pentru credinta stramoseasca. in acelasi memoriu erau prezentate si propriile lui necazuri, prin cuvintele: „si au trimis in numitul sat, in Gales, doi slujitori ai cetatii, ca sa prinza un popa si n-au gasit pre popa acasa. si era pe la mijlocul noptii ci au gasit numai pre preutiasa sa si au inceput a o bate si s-o lege iara ea a inceput a tipa. Vecinii au sarit sa vada ce va sa fie, slujitorii au tras cu un pistol s-au puscat un om si numaidecat au cazut…”. Cu doua saptamani inainte de Pastile anului 1752, preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioan din Gales impreuna cu cativa credinciosi au plecat la Becicherec, in Banat, unde se gaseau alti doi neinfricati luptatori pentru Ortodoxie, anume preotul Moise Macinic din Sibiel si credinciosul Oprea Miclaus din Saliste, pentru a le duce un memoriu al romanilor din partile de sud ale Transilvaniei, ca ei sa-l prezinte apoi imparatesei Maria Tereza la Viena.

Reintors din Banat, preotul Ioan se afla din nou in fruntea miscarii de aparare a Ortodoxiei, pentru ca la 16 aprilie 1756, episcopul uniat Petru Pavel Aron de la Blaj instiinta autoritatile de stat despre activitatea lui. Se pare ca s-au mai inaintat plangeri si s-au luat masuri impotriva lui, de vreme ce in aceeasi luna, el adresa o nota-protest Primariei orasului Sibiu, declarand cu demnitate ca daca au trimis la el „calarasi si plaiesi noaptea, ca la un hot, iara nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta in ariste (arest, n.n.) nu voi veni, ca nu sunt talhariu”.

Dar la scurt timp, in luna mai 1756, a fost arestat si dus in lanturi la Sibiu. Batranul sau tata, Ioan Burborea (Varvorea) inainta atunci o plangere autoritatilor cerand eliberarea lui din inchisoare, pe cautiune sau cel putin sa-i dezlege lanturile si sa se poata bucura de lumina zilei. Nimeni n-a tinut seama de rugamintea unui tata indurerat de suferintele fiului sau, preotul Ioan. Dimpotriva, imparateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus pe ascuns in inchisoarea cetatii Deva, urmand sa fie retinut acolo pentru tot restul vietii („ad perpetuos carceres”).

In anul urmator, Curtea din Viena a cerut autoritatilor transilvane sa-l deporteze fie intr-o fortareata din Italia, fie in orasul austriac Graz, unde urma sa fie inchis pana la moarte. Dintr-o corespondenta ulterioara, aflam ca a fost dus cu escorta militara de la Deva in Banat, iar de acolo la Graz.

Spre deosebire de alti tovarasi ai sai de suferinta, despre al caror sfarsit nu stim nimic, despre parintele Ioan din Gales avem doua marturii tarzii. Astfel, cronicarul brasovean Radu Duma scria ca, in anul 1776, cativa negustori din Brasov, veniti in afaceri comerciale la Graz, l-au cercetat in inchisoare. Preotul Ioan le-a declarat ca „mai bine va muri acolo decat sa-si lase credinta cea pravoslavnica”. Se pare ca dupa un sir lung de ani a fost mutat in inchisoarea de la Kufstein unde si-au sfarsit viata si alti mucenici ai Ortodoxiei transilvane. intr-adevar, in 1780, un alt detinut de acolo, calugarul sarb Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse si tarinei Ecaterina a II-a, rugandu-i sa intervina la Curtea din Viena pentru eliberarea lui. intre altele, Ghenadie scria: „Aici in fortareata este si un preot roman din Transilvania, cu numele Ioan care patimeste in robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa”. Acesta nu putea fi decat Ioan din Gales, intemnitat cu 24 de ani in urma, adica in 1756. Acolo si-a sfarsit viata, departe de familia si de pastoritii sai, cinstitul preot marturisitor al Ortodoxiei, Ioan din Galesul Sibiului.

La 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a procedat la canonizarea oficiala parintelui Ioan, cel impodobit cu nimbul muceniciei, pentru statornicia sa in dreapta credinta ortodoxa. tinand seama de viata si de patimirea lui, in sedinta Sfantului Sinod din 20 iunie 1992, s-a hotarat ca preotul marturisitor Ioan din Gales sa fie trecut in randul sfintilor. Pomenirea lui se face in fiecare an la 21 octombrie, odata cu ceilalti mucenici si marturisitori ai Ortodoxiei ardelene: ieromonahii Visarion si Sofronie, credinciosul Oprea din Saliste si preotul Moise din Sibiel. Sa-i cinstim si noi pe cei doi preoti ardeleni mucenici cantand: „Preoti cu chemare sfanta, Moise si Ioan, ca niste ostasi adevarati ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere ati propovaduit dreapta credinta si marturisitori ai Ortodoxiei v-ati facut pentru poporul cel dreptcredincios, moarte muceniceasca primind. Drept aceea, rugati pe Hristos Dumnezeu sa daruiasca Bisericii Sale pace si credinta, iar sufletelor noastre mare mila” (Troparele celor doi preoti marturisitori, glasul I).

Sfantul Moise Macinic din Sibiel

Printre marii aparatori ai dreptei credinte a romanilor din Transilvania in veacul al XVIII-lea, la loc de cinste trebuie asezat si preotul Moise Macinic din Sibiel, sat asezat in Marginimea Sibiului. Cateva stiri despre viata sa desprindem dintr-o declaratie pe care a dat-o el insusi in fata unei comisii de ancheta la Viena in zilele de 14 si 15 aprilie 1752. intre altele, el declara ca toti credinciosii din Sibiel l-au rugat, in urma cu vreo 6 ani, sa plece la Bucuresti spre a fi hirotonit preot, ceea ce s-a si facut, prin punerea mainilor mitropolitului Ungrovlahiei, Neofit Cretanul. La scurt timp dupa hirotonie, episcopul rutean uniat Manuil Olszavski din Muncaci, trimis de autoritati sa cerceteze starea de spirit a credinciosilor ortodocsi din Transilvania, constata ca printre cei care se impotriveau cu mai multa tarie uniatiei se numara si „popa Macinic din Sibiel”. Se pare ca in urma acestei actiuni a fost arestat, dupa cum declara el insusi la ancheta de care pomeneam: „Apoi m-am intors acasa in Sibiu si am patimit acolo 17 luni, pana cand, in cele din urma, am fost eliberat din temnita, cu conditia sa ma las de slujba preoteasca si sa ma hranesc din munca bratelor ca un simplu taran, pana se va ivi vreun episcop sa-mi dea porunca ce am de facut mai departe. Multumindu-ma cu aceasta, m-am intors acasa, nu am mai facut nicio slujba preoteasca, ci am trait in liniste, ca un taran, pana cand a venit in satul nostru domnul vicar Petru Aron (uniat de la Blaj, n.n.), care m-a chemat inaintea lui si a poftit sa-i fac un nou juramant preotesc. Cum insa eu nu am voit sa mai fac alt juramant, afara de acela pe care il facusem la Bucuresti, a sosit porunca la sat sa ma dea iarasi prins”. Din aceasta pricina si-a lasat familia si a fugit in Banat, la Becicherec, unde se gasea un alt mare aparator al Ortodoxiei, oierul Oprea Miclaus din Salistea Sibiului. Acolo, spunea el, „am trait si m-am hranit cu lucrul mainilor mele”.

La 10 decembrie 1750, „popa Macinic” se numara printre cei sase semnatari ai unui lung si emotionant memoriu adresat mitropolitului sarb Pavel Nenadovici de la Carlovit, in care ii relatau toate suferintele pe care le indurau credinciosii ortodocsi din Transilvania.

In anul 1752, cu doua saptamani inainte de Pasti, au sosit in Becicherec, preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioan din Gales, impreuna „cu mai multi romani”, aducand un memoriu al credinciosilor din partile Fagarasului, Sibiului, Sebesului si Orastiei, pe care Oprea Miclaus si Moise Macinic urmau sa-l prezinte imparatesei Maria Tereza la Viena. in adevar, dupa traducerea memoriului in limba germana, la Timisoara, cei doi s-au indreptat spre capitala imparatiei habsburgice. Din interogatoriul ce li s-a luat atunci, reiese ca Oprea Miclaus era acum pentru a treia oara la Viena, in aceeasi calitate de trimis al credinciosilor ortodocsi din Transilvania, pe cand tanarul preot Moise era pentru prima oara. Cu cateva zile inainte, au fost primiti in audienta de imparateasa Maria Tereza si cancelarul Kaunitz.

Dar in loc sa li se dea raspuns la plangerea pe care o inaintasera Curtii, cei doi trimisi ai clerului si credinciosilor din Marginimea Sibiului au fost arestati si aruncati in inchisoarea de la Kufstein. Au fost asteptati zadarnic de familiile, de consatenii si de toti marturisitorii dreptei credinte, in numele carora facusera acel drum lung si obositor pana la Viena. La trei ani de temnita, deci in 1755, reprezentantii romanilor ortodocsi din sudul Transilvaniei intocmeau o scrisoare catre mitropolitul Pavel Nenadovici, prin care-l informau de multele suferinte pe care le indurau pentru credinta lor. intre altele, il rugau „sa ne lasati pentru Hristos si pentru acesti oameni cari i-au trimis tara la imparatie, anume Oprea Miclaus, popa Macinic, caci multa dorire are tara de ei, care nu stim sunt undeva sau ba”.

Ingrijorati de soarta lor, la 4 decembrie 1756, salistenii adreseaza un nou memoriu catre acelasi mitropolit, relatand ca: „nu este putere mai multa a putea rabda raul care ne cade noua asupra de la popii cei uniti in toate zilele si supararile, ca in toate zilele ne prind la arest si ne casnesc (chinuiesc, n.n.) cum este mai rau, inca ne dau si in mana birailor (primari, n.n.), de ne inchid prin temnite, deci de al lor mare rau ne-am pustiit tot, si case si mosii si sedem tot fugiti la paduri, fiindca noua nu ne trebuiesc popii cei uniti pana la moarte”. Iar in partea finala a memoriului scriau: „si ne rugam … pentru ai nostri care noi satele i-am ales oameni si i-am trimis la prea inaltata Curte, anume popa Macinic si Oprea Miclaus. Sa fii Maria Ta intr-ajutor ca sa ne sloboada, caci sunt oameni buni si sunt oameni de noi toti si cu voia noastra trimisi”. La adunarea convocata de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara, in februarie 1761, la Alba Iulia, s-a cerut, de asemenea, eliberarea lui Oprea Miclaus si a preotilor Macinic din Sibiel, Ioan din Gales si Ioan din Sadu. intr-un memoriu cu data de 7 aprilie 1761, inaintat generalului Nicolae Adolf von Bukow, sosit cu doua zile inainte la Sibiu, se cerea eliberarea acelorasi detinuti, caci „ei n-au vina mai mare decat noi toti romanii din Transilvania, noi i-am induplecat sa umble pentru legea noastra”.

Cei care intocmisera memoriile respective n-aveau de unde sa stie ca pe la inceputul anului 1756 unul din prizonierii de la Kufstein a izbutit sa fuga din robie. Guvernul ardelean cerea autoritatilor in subordine sa supravegheze pe sotia lui Oprea Miclaus, socotind ca el este cel evadat. S-ar putea ca acela care fugise sa fi fost prins si readus in inchisoare, ori va fi pierit de foame si de frig in muntii Tirolului si desigur cei de acasa nu vor fi stiut nimic de soarta lui. Acasa n-a ajuns niciunul, din moment ce s-au facut atatea interventii pentru eliberarea lor, iar sotia lui Oprea, Stana, cerea indurare imparatului Iosif II, sa-l elibereze macar acum, dupa o robie de 30 de ani. Conducerea inchisorii raporta ca nu se stia nimic despre el. inseamna ca amandoi si-au sfarsit zilele in fioroasa temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, castigand pentru aceasta cununile muceniciei.

Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare (+372)

Acest Preacuvios Ilarion s-a nascut in tinutul Gaza din Palestina, pe vremea imparatiei marelui Constantin (313-337), tragandu-se din parinti necredinciosi. A fost trimis de tanar la Alexandria sa invete carte si, acolo, deprinzand degraba intelepciunea pe care lumea o cauta, a descoperit si intelepciunea cea duhovniceasca si, crezand in Hristos, a primit Sfantul Botez.

Deci, ardea cu inima de dragostea lui Dumnezeu si gandea in ce chip ar putea sa-i placa Lui. Si, auzind de Sfantul Antonie cel Mare, a dorit sa-l vada si a mers la dansul cu sarguinta si, facandu-se urmator marelui Parinte, a ramas langa dansul multa vreme, cunoscand calea care duce la calugar la implinirea sa, la viata lui cea asemenea cu ingerii, la desele lui rugaciuni cele cu osardie, la lucrul mainilor si la osteneala cea neincetata, la post si infranare, la iubire de aproapele si la toata trairea monahala, cea desavarsita.

Deci, intorcandu-se in patria sa si afland de moartea parintilor sai, a impartit averea rudelor si saracilor, nelasand nimic pentru sine si, lepadandu-se de lume, s-a facut ucenic al Mantuitorului si urmator saraciei Lui, Drept aceea, cautand singuratatea si linistea pustiei, a mers mai intai in pustia de langa Maiuma Gazei, din Palestina. Si, vietuind acolo multi ani, veneau la dansul noroadele, cautand ajutor in nevoile lor, la sfintele lui rugaciuni, ca el, plecandu-se spre mila, se ruga pentru dansii, iar Domnul Hristos proslavea pe sfantul Sau, intarind rugaciunea lui cu darul facerii de minuni. Si a strabatut astfel vestea despre el in toata Palestina si se inmultea numarul ucenicilor. Si zicea dupa fiecare minune: „Nu s-a facut aceasta prin puterea noastra, ci prin darul cel iubitor de oameni al Mantuitorului, Care ducerile noastre le-a luat asupra Sa. Deci pe El sa-L slavim si sa-I multumim.” Si se inmulteau manastirile in Palestina.

Deci, nesuferind tulburarea multimilor si cinstirea oamenilor si primind si descoperire de la Dumnezeu, a mers in pustia Peluziei si in cea a Sfantului Antonie, dupa trecerea din viata a acestuia. Vazand, insa, ca nici aici nu poate sa se ascunda de oameni, s-a dus in pustia din partile Libiei, de unde, urcandu-se in corabie, a mers in Sicilia, facand, minuni si neprimind rasplata de la nimeni, nici o farama de paini, ca painea si-o castiga impletind cosuri si muncind pamantul. Si zicea Sfantul: „Nici aici nu este cu putinta, fiilor, sa vietuim. Sa mergem in alta parte, unde nimeni nu ne stie pe noi.” Si asa s-au dus in taina in Epidaura Dalmatiei, iar de acolo, dupa oarecare vreme, fiind slavit de oameni, s-a dus cu ucenicii sai in insula Ciprului. SI cauta un loc pustiu unde sa-si sfarseasca, in liniste, viata sa. Deci, gasindu-si aici linistea, dupa cinci ani de viata, a simtit ca i se apropie sfarsitul si graia cu mintea limpede: „Iesi, suflete al meu, ce te temi? De ce te tulburi? Ai slujit lui Hristos optzeci de ani si te temi de moarte?” Si cu aceste cuvinte si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar trupul lui s-a asezat la Maiuma Palestinei, la manastirea lui cea dintai, incat palestinienii ziceau: „Noi avem trupul Sfantului Ilarion”; iar cipriotii ziceau: „Noi avem duhul lui.” Ca ceea ce a fost Sfantul Antonie pentru Egipt, a fost Sfantul Ilarion pentru palestiniei.

Noi
16
joi
Sfântul Apostol si Evanghelist Matei
Noi 16 all-day

Decembrie este cea mai preţioasă dintre luni, căci ea ne face un cadou unic: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Această lună ne inundă sufletul de lumină, căci stă sub semnul Stelei Sfinte. LUMINA, mult cântată în troparul Crăciunului: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei ”, reprezintă iubirea, bunătatea, iertarea, care se revarsă peste noi toţi prin Mântuitorul nostru. Pentru a avea inimile deschise şi pregătite să primim Lumina, trebuie să ne primenim sufletul pe perioada postului care precede sfânta sărbătoare.

Sfantul Matei La începutul postului Crăciunului este sărbătorit Sfântul Apostol si Evanghelist Matei, unul dintre cei doisprezece Apostoli aleşi de Domnul nostru Iisus Hristos. Înainte de a ajunge Apostol, a fost vameş şi se numea Levi, fiul lui Alfeu şi frate cu Iacob. Era de neam evreu, originar din Capernaum, Galileea. Vameşul era urât şi dispreţuit de popor pentru că sarcina sa era să strângă biruri, amintind mereu de supunerea faţă de romani. La chemarea Mântuitorului : „Vino după Mine!”, el a lăsat totul şi a urmat lui Iisus cu mare credinţă, schimbându-i-se numele în Matei, care înseamnă „Dar de la Dumnezeu”. Simbolul său este un înger.
Este autorul primei Evanghelii din Noul Testament, Matei scriind-o în două limbi: întâi în evreieşte, dialectul aramaic, pe care îl vorbea tot poporul şi în care propovăduise şi Mântuitorul, iar apoi, prin anii 62-63, în greceşte, adică în limba care se vorbea pe atunci în toată împărăţia romanilor, cu scopul de a le fi vestită cât mai multor oameni.
Aşa cum apreciază ÎPS Bartolomeu Anania, „Matei nu-şi propune, în Evanghelia sa, să prezinte viaţa, activitatea şi învăţătura lui Iisus în succesiunea lor cronologică, ci-şi organizează materialul în funcţie de două scopuri principale:
· să demonstreze că Iisus Hristos reprezintă plinirea profeţiilor mesianice din Vechiul Testament, de unde şi caracterul profund dramatic al vieţii Sale: respins de propriul Său popor (pentru care Se întrupase în primul rând), El Se va deschide neamurilor păgâne, chemându-le la mântuire întru împărăţia cerurilor;
· să înfăţişeze viaţa şi activitatea lui Iisus în compartimente compacte: episoade biografice semnificative, cuvântări, minuni, parabole etc. Din acest punct de vedere, el s-a impus drept Evanghelistul marilor cuvântări.”
Este interesant de analizat scrierea lui Matei din perspectivă literară, iar acest lucru este realizat cu multă fineţe de ÎPS Bartolomeu Anania, care precizează: „Matei este scriitorul echilibrului şi armoniei, al înţelepciunii bine aşezate, al construcţiei solide şi al stilului sobru. Predica de pe Munte, Marea Cuvântare Eshatologică, Rechizitoriul lui Iisus asupra fariseilor sunt modele de compoziţie elaborată, din a cărei structură nu lipsesc anumite jocuri controlate din simbolica numerelor, cum ar fi, de pildă, cifra şapte: şapte cereri în Rugăciunea Domnească, şapte parabole, şapte mustrări asupra fariseilor, trei grupe a câte de două ori şapte (14) în genealogia lui Iisus. Gândire ordonată, expresie fluidă, suflu epic şi plasticitate descriptivă, iată calităţile care-i conferă Evangheliei după Matei un anume primat în preferinţele cititorilor.”
Numai în Evanghelia după Matei găsim precizări şi relatări despre: Vizita magilor (cap. 2, v. 1-12), Fuga în Egipt şi uciderea pruncilor de către Irod (2, 13-23), Adulter şi poftă (5, 27-28), Milostenie şi rugăciune (6, 1-8), Doi orbi vindecaţi (9, 27-31), Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (11, 28-30), Taxa pentru templu (17, 24-27), Parabola celor doi fii (21, 28-32), Parabola despre lucrătorii cei răi din vie (20, 1-10), Parabola servitorului nemilostiv (18, 23-35), Moartea lui Iuda Iscarioteanul (27, 3-10), Garda la mormântul Mântuitorului (27, 62-66), Mituirea soldaţilor romani (28, 11-15).
Despre cariera ulterioară a lui Matei avem numai date inexacte sau legendare. Sf. Irineu ne spune că Matei a predicat Evanghelia printre evrei, Sf. Clement din Alexandria pretinzând că el a făcut aceasta timp de 15 ani. Scriitorii mai vechi nu sunt în consens cu privire la ţările evanghelizate de către Matei, dar aproape toţi menţionează Etiopia şi unii, Persia şi regatul parţilor, Macedonia şi Siria ( vezi Catholic encyclopedia, St. Matthew).
Sf. Ap. Matei a suferit moarte de martir prin foc în cetatea Mirmenia, din ordinul conducătorului cetăţii, Fulvian, care s-a creştinat apoi, datorită unei minuni săvârşite de sfintele moaşte ale Apostolului şi a luat numele de Matei, în amintirea acestuia (vezi Viaţa şi pătimirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, în Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie, Vânători-Neamţ: Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006, pag. 325-329).
Moaştele Sfântului Apostol se găsesc astăzi în cripta catedralei din Salerno (Italia), care îi poartă numele cu mare cinste.

Actualitatea primei Evanghelii
„Creştinul este invitat să ia atitudinea discipolilor din timpul lui Iisus. El poate să-L recunoască pe Domnul său şi să audă reproşându-i-se puţina sa credinţă, dar, de asemenea, să audă fără încetare Cuvântul şi să primească misiunea de a-L anunţa până la capătul lumii.” (vezi Traduction oecuménique de la Bible, Alliance Biblique Universelle – Le CERF, 1988, pag. 1432).
Referitor la rugăciunea Tatăl nostru (Mt 6, 9-13), Sfântul Ioan Gură de Aur, explicând, subliniază că Mântuitorul nu ne-a învăţat să spunem „Tatăl meu care eşti în ceruri”, ci: “Tatăl nostru”, poruncindu-ne să înălţăm rugăciuni pentru toţi oamenii şi să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpeşte duşmănia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunătăţilor, izgoneşte inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeaşi cinste şi împăratul şi săracul, pentru că participăm cu toţii, în comun, la cele mai mari şi la cele mai necesare bunuri.”

Noi
25
sâm
Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul (Post)
Noi 25 – Noi 26 all-day

Cuv Alipie Stalpnicul

Cuv Alipie Stalpnicul

Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul (Post)

Biserica Ortodoxa ii pomeneste pe cuviosii Alipie Stalpnicul, Nicon si Stelian Paflagonul in fiecare an pe 26 noiembrie.

Alipie a trait pe vremea imparatului Eracle, in secolul al saptelea, undeva in preajma anului 608. Cuviosul provenea din cetatea Adrianopol a paflagonilor. Inainte de a se naste, acesta se arata maicii sale prin niste semne dumnezeiesti pentru a ii spune in ce chip va dori ca acesta sa fie.

Dupa ce se naste acesta va surprinde foarte multi oameni prin vederea si auzirea acestuia. Mama sa, pe cand era cu acest cuvios in pantece, se arata ca tinea in brate un mic mielusel frumos cu faclii aprinse in cornite. Toate acestea erau de fapt un semn al virtutilor si stralucirii ce aveau sa se intample mai apoi deoarece acesta s-a luptat cu toata nevointa si a dat dovada de o rabdare iesita din comun, stand pe stalp in soare pret de 13 de ani.

Astfel, precum facuse si Iov, Alipie il raneste pe diavol. Timp de 13 ani cuviosul va sta rezevat pe acel stalp doar pe o parte insa nu va reusi sa se intoarca si pe cealalta deoarece isi daduse cinstitul suflet in mainile Bunului Dumnezeu. Acesta a trait in lumea noastra pana la varsta de o suta de ani.

Cuviosul Nicon provenea din tara Armeniei si era fiul unui om important din acea regiune. Auzind glasul dumnezeiesc care graieste urmatoarele cuvinte: „Tot cel ce va lasa pe tatal sau si pe mama sa”, decide sa isi lase in urma parintii si sa mearga la manastire unde va arata o sumedenie nevointe, intrecand toti monahii prin aspra lui petrecere. Tatal sau, afland de faptul ca Nicon se afla la manastire, il cauta neincetat prin toate manastirile locului in speranta de a-l gasi.

Sfantul, parasind manastirea, se decise sa mearga in Rasarit, propovaduind tuturor celor care aveau urechi sa auda si zicand „Pocaiti-va”. Astfel, Nicon mersese in insula Creta la toate cetatile si orasele, dupa care mersese la cetatea Lacedemoniei unde va savarsi foarte multe minuni si va cladi o biserica in numele sfant al Mantuitorului nostru, Iisus Hristos. Aici va ramane pana la finalul vietii sale pamantesti, dupa care se muta la Domnul, primind cununa nevointei.

Cuviosul Stelian fu sfintit inca de cand se afla in pantecele mamei sale si deveni local pentru Sfantul Duh. Astfel, cuviosul isi imparti toata bogatia celor saraci si se facu monah. Iar Stelian reusi sa ii covarseasca pe toti monahii din acele vremuri prin nevointa sa neobositoare si prin viata aspra pe care o duse. Mai apoi merge in pustie si intra intr-o pestera unde va supravietui cu ajutorul Domnului care trimisese un inger pentru a ii oferi hrana.

Astfel, Stelian deveni doctor de nenumarate nevindecate patimi. Deoarece atunci cand aparu boala care omora pruncii iar parintii ramaneau fara copii, cateva maici chemara numele acestui nostru sfant, zugravind icoana cea sfanta a acestuia. Astfel, pruncii incepura iarasi sa se nasca iar cei bolnavi se vindecara. Vietuind asa mereu pomenitul si savarsind foarte multe minuni si tamaduind pe cei bolnavi, se muta la Domnul.

Sursa foto: Atelier Icoane

Dec
3
Dum
Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Odovania Praznicului Naşterii Domnului) (Harţi)
Dec 3 all-day

Cuv. Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Odovania Praznicului Naşterii Domnului) (Harţi)

Sf. Melania Romana

Sf. Melania Romana

Cuvioasa Melania Romana

Nu se faleste Roma, cetatea cea mare, cea prea stralucita si mult viteaza, nici se inalta si se cinsteste atata pentru frumusetea locului, pentru biruintele ei, pentru vechimea si pentru alte covarsiri, cat se slaveste dupa vrednicie si dupa cuviinta se impodobeste, pentru sfintii robi ai Stapanului Hristos, cuviosii si mucenicii care, cu fapte bune, au petrecut si s-au luptat barbateste cu vrajmasul si au defaimat dezmierdarile trupesti si toata desfranarea, facandu-se celor mai de pe urma pilda de petrecere imbunatatita. Chiar si femeile, care sunt firi neputincioase, au savarsit de-a pururea pomenitele nevointe vitejesti si stralucite biruinte. Dintre acestea una este si Sfanta Melania, care a odraslit din parinti crestini drept-credinciosi si a fost nepoata Sfintei Melania, aceea ce se zicea batrana, care a cercetat in muntele Nitriei pe multi sfinti parinti si multora a slujit din averea sa.

In sfanta cetate a Ierusalimului, sarguindu-se treizeci si sapte de ani, ca Avraam, cu iubirea de straini, o! cat de multi crestini a odihnit, dintre cei care veneau de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi! Bisericilor si manastirilor le-a facut mult bine, pe monahi si monahii le-a indestulat cu toate cele de trebuinta, inchisorile si temnitele erau pline de facerile ei de bine. In Roma, patria sa, la multe femei si barbati, a fost pricinuitoare de mantuire, povatuindu-i cu sfatul cel folositor, spre calea ce duce la viata vesnica. A unei femei ca aceea, placuta lui Dumnezeu, era nepoata aceasta Cuvioasa Melania, nascuta in Roma cea veche, din fiul ei, fiind de neam bun si prealuminat, caci si mosul si tatal ei erau din cei mai de frunte si bogati romani.

Dec
17
Dum
†) Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest (Dezlegare la peşte)
Dec 17 – Dec 18 all-day

†) Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest (Dezlegare la peşte)

Cv Daniil Sihastrul - 12-18

Cv Daniil Sihastrul – 12-18

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor.

Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate ascultă de părinţi.

Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.

După cinci ani de ucenicie, tânărul ostaş al lui Hristos s-a făcut călugăr în această mânăstire, primind numele marelui prooroc şi împărat David. Şi era întru toate ascultător cuvioşilor părinţi, având ca dascăl şi părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuţi.

Acest tânăr monah David era foarte râvnitor în nevoinţa vieţii călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea. Zilnic nu gusta nimic până la asfinţitul soarelui, iar uneori postea desăvârşit câte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea numai cu legume şi ierburi. În ascultare era tăcut, blând şi tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua şi noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă şi la chilie dormea puţin pe un mic scăunel, mereu veghind şi cugetând la cele dumnezeieşti. Iar dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de rost şi o repeta zilnic.

Aşa nevoindu-se câţiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut vas al Sfântului Duh, învrednicindu-se de darul preoţiei şi al facerii de minuni. Mulţi bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugăciunile lui, alergau la smeritul ieromonah David şi se vindecau de suferinţele lor. Alţii veneau să-i ceară sfat, că era foarte înţelept în cuvânt şi înainte-văzător, iar alţii veneau să-şi mărturisească păcatele, căci ajunsese cuviosul vestit duhovnic în părţile de nord ale Moldovei.

Văzând ieromonahul David că este înconjurat de lume şi nu mai are linişte de rugăciune, temându-se de duhul slavei deşarte, a luat binecuvântare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la mănăstirea Sfântul Lavrentie (Laurenţiu). Dar şi acolo îl căutau credincioşii, precum şi cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David însă ziua făcea ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi împletea coşuri de nuiele pentru obşte. Aşa îşi omora cuviosul ispitele tinereţii şi cugetul slavei deşarte.

Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în oraşul Şiret. Acolo, înconjurându-l credincioşii, a zăbovit cuviosul o zi, neputând a se întoarce la timp în mănăstire. Atunci egumenul i-a dat canon să nu mai iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, şi-a împlinit cu bucurie canonul, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Trecând câţiva ani şi Cuviosul David sporind mult în nevoinţa duhovnicească, se simţea chemat de Duhul Sfânt la viaţa pustnicească. Sufletul său era rănit de dragostea lui Hristos şi dorea să-L slăvească neîncetat cu îngerii şi cu sihaştrii din codrii Carpaţilor.

Deci, primind binecuvântare de la egumenul mănăstirii Sfântul Lavrentie, a îmbrăcat mai întâi marele şi îngerescul chip al schivniciei, schimbându-şi numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puţin înainte de anul 1450, s-a retras singur în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu din judeţul Neamţ, unde mai târziu a luat fiinţă mânăstirea Sihăstria. Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugăreşti. Dar, văzându-se înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.

Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil şi-a făcut aici mai întâi o colibă de lemn pe valea pârâului Viţeul. Apoi, aflând o stâncă mare în apropiere, şi-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stâncii, cât să poată încăpea. Alături şi-a săpat o altă încăpere, drept paraclis de rugăciune, cum se vede până astăzi. În această stâncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani.

Nevoinţa Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastru în chilia de la Putna era aceasta: Ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind până la asfinţitul soarelui şi dormind foarte puţin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu ieşea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeţi de pâine, rădăcini şi ierburi, iar lucrul mâinilor sale era împletirea coşurilor de nuiele. Duminica săvârşea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli şi pentru cuvânt de folos. În posturi se înfrână câte trei şi uneori cinci zile şi avea darul rugăciunii şi al lacrimilor.

Pentru sfinţenia vieţii sale, pentru postul îndelungat şi pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni şi cu lacrimi, Cuviosul Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de diavoli, căutând să-l alunge din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deşarte. Dar el, cerând ajutorul lui Hristos şi cu puterea Sfintei Cruci, biruia toate cursele diavolului. Pentru aceea, în puţină vreme s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai înainte-vederii şi al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvântul şi vindecă tot felul de bolnavi. Apoi cunoştea cugetele cele ascunse şi spunea multora tainele cele viitoare, căci era plin de darul Duhului Sfânt.

Pentru nişte daruri ca acestea, numele Cuviosului se făcuse cunoscut în toată ţara Moldovei, iar poporul, de la mic până la mare, l-a numărat din tinereţe în ceata sfinţilor. Cei mai mulţi îl numeau Sfântul Daniil, Sihastrul cel Bătrân, căci era părinte şi povăţuitor al tuturor sihaştrilor din nordul Moldovei. Alţii, îndeosebi călugării, îl numeau Sfântul Daniil Schimonahul. Iar după mutarea sa din trup, era numit în popor Sfântul Daniil cel Nou, ca să-l deosebească de alţi cuvioşi cu acelaşi nume.

În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfântului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat şi s-a rugat pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curînd va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.

În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mâinile păgînilor, încredinţându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.

Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, câştigând patruzeci şi şapte de războaie şi înălţând patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfântul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său.

Odată, poposind domnul Moldovei în chilia Cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest dumnezeiesc locaş, însuşi Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un al doilea ctitor.

Se mai spunea despre dânsul că, voind Ştefan Vodă să-i încredinţeze mănăstirea, de multe ori l-a rugat să fie egumen şi părinte duhovnicesc al Putnei. Dar Cuviosul, socotindu-se nevrednic de o cinste ca aceasta şi iubind mai mult liniştea, a rămas mai departe la mica lui chilie din peşteră.

Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a dovedit din tinereţe purtător de Hristos şi mare dascăl al liniştii şi rugăciunii lui Iisus. În timpul vieţii sale nu era în Moldova alt sihastru şi duhovnic mai vestit, nici alt lucrător şi dascăl al rugăciunii mai iscusit decât el. De aceea, toţi egumenii şi duhovnicii din nordul Moldovei, ca şi dregătorii din sfatul ţării îl aveau de părinte duhovnicesc.

Urmând exemplul vieţii sale, numeroşi călugări iubitori de linişte din chinovii se retrăgeau în pustie cu binecuvântarea Cuviosului Daniil şi deveneau sihaştri şi lucrători sporiţi ai rugăciunii lui Iisus. Astfel, acest mare ascet al Moldovei, avea prin mănăstiri şi sate numeroşi fii duhovniceşti, iar prin munţi şi prin codri avea peste o sută de ucenici sihaştri, care se nevoiau în plăcere de Dumnezeu, după sfatul său.

Într-adevăr, Sfântul Daniil Sihastrul a creat în Moldova de nord o mare mişcare isihastă, aproape fără egal, înnoind astfel pentru multă vreme viaţa duhovnicească în mănăstiri şi schituri şi ridicând o întreagă generaţie de sihaştri şi rugători ai neamului.

După anul 1470, văzând Cuviosul că la Putna nu mai are linişte din cauza mănăstirii şi a mulţimii credincioşilor ce veneau aici, a părăsit chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani şi s-a retras în taină în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneţ. Aici se nevoiau ca la cincizeci de călugări sub povăţuirea ieroschimonahului Misail, vrednic ucenic al Sfântului Daniil. Deci, aflând un loc retras în preajma mănăstirii, şi-a făcut o mică chilie sub stâncă numită Şoimul şi aici se ostenea Cuviosul în desăvârşita linişte şi plăcere de Dumnezeu.

Însă n-a trecut multă vreme şi îndată numele lui s-a făcut cunoscut în toate satele din partea locului, încât veneau la el tot felul de bolnavi, paralizaţi, oameni stăpâniţi de duhuri necurate şi se vindecau. Credincioşii, neputând ajunge la chilia lui, aşteptau jos în mănăstire. Iar Cuviosul cobora noaptea, se rugă pentru ei, le spunea pricina suferinţei, îi sfătuia, îi binecuvânta şi îi trimitea sănătoşi la casele lor.

În vara anului 1476, Ştefan cel Mare, pierzând lupta de la Războieni în faţa turcilor, s-a dus la chilia Sfântului Daniil Sihastrul, bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneţ. Deci „bătând Ştefan Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară până va termina ruga. Şi după ce şi-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ştefan Vodă. Şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dânsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru ce să facă, că nu poate să se mai bată cu turcii. Închina-vă ţara la turci sau nu? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui; numai că, după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe”.

Deci, crezând domnul Moldovei în proorocia Sfântului Daniil că va birui pe turci şi luând de la el rugăciune şi binecuvântare, îndată a adunat oaste şi a izgonit pe turci din ţară. Aşa ajută Cuviosul cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu să se izbăvească Moldova şi ţările creştine de robia păgânilor.

Răposând mitropolitul Teoctist, în toamna anului 1477, Ştefan cel Mare s-a sfătuit cu clerul şi episcopii ţării să aleagă păstor şi părinte al Moldovei pe Sfântul Daniil Sihastrul de la Voroneţ. Dar Cuviosul auzind de aceasta, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu şi voievodului să nu-l înstrăineze până la moarte de fericită lui linişte. Deci, cucerindu-se toţi de smerenia şi sfinţenia lui, şi-au cerut iertare şi l-au lăsat în pustie să slăvească neîncetat pe Dumnezeu.

Timp de douăzeci de ani cât a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil a creat aici o nouă vatră isihastă, tot atât de importantă ca cea de la Putna. Căci în puţină vreme s-au adunat în jurul său zeci de sihaştri, unii mai nevoitori decât alţii, care se osteneau fie în codrii Voroneţului, fie în munţii Rarăului, fie de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni. Cei mai mulţi practicau rugăciunea lui Iisus, postul şi tăcerea. Alţii citeau zilnic psaltirea, alţii făceau mii de metanii şi împleteau coşuri, iar alţii, fiind buni caligrafi, scriau cărţi de slujbă pentru biserici şi mănăstiri. Cei mai aleşi ucenici ai Cuviosului Daniil Sihastrul au fost: mitropolitul Grigore Roşca, monahul caligraf Ioan, precum şi egumenii Misail şi Efrem, toţi din Mănăstirea Voroneţ; apoi cuviosul Pahomie Sihastrul şi egumenul Nil din Mănăstirea Slatina; egumenul Paisie, Paladie Sihastrul şi Anastasie Sihastrul de la Mănăstirea Neamţ, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa, egumenul Gherontie de la Humor şi mulţi alţii.

Aducându-şi aminte Ştefan cel Mare de făgăduinţa dată lui Dumnezeu şi Sfântului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie, la Mănăstirea Voroneţ, o frumoasă biserică din piatră închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, în locul vechii biserici de lemn. La 14 septembrie, în acelaşi an, biserica a fost sfinţită de mitropolitul Gheorghe, în prezenţa fericiţilor ei ctitori, Ştefan Voievod şi Cuviosul Daniil Sihastrul şi a zeci de mii de credincioşi, călugări, clerici şi dregători de ţară. În acestă zi, cu sfat de obşte, Sfântul Daniil, deşi bătrân, a fost numit egumen al Mănăstirii Voroneţ.

Timp de aproape zece ani Sfântul Daniil a povăţuit obştea Mănăstirii Voroneţ, ca un mare părinte duhovnicesc al călugărilor, al sihaştrilor şi al întregii Moldove. Căci deşi petrecea mai mult la chilia sa de sub stâncă Şoimului, fiind foarte iubitor de linişte, adeseori cobora în obşte, mărturisea soborul, tămăduia pe cei bolnavi ce se adunau de prin sate şi îi sfătuia pe toţi. Apoi iarăşi se retrăgea la chilia sa.

În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneţ a trăit cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova. Toţi monahii din obşte, care număra peste şaizeci de nevoitori, practicau rugăciunea lui Iisus. Unii erau vestiţi păstori şi duhovnici pentru credincioşi, alţii erau dascăli învăţaţi în şcoala mănăstirii şi neobosiţi caligrafi, iar cei mai mulţi erau călugări de rugăciune, care slăveau pe Dumnezeu neîncetat şi se rugau pentru toată lumea. La Voroneţ au învăţat carte şi au deprins nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi de parohie, egumeni, episcopi, monahi, sihaştri şi dregători de ţară. Iar în codrii seculari din munţii Voroneţului, ai Rarăului şi Stânişoarei, se nevoiau pentru dragostea lui Hristos alţi peste cincizeci de sihaştri, ucenici ai Sfântului Daniil. Pe toţi aceştia îi supraveghea şi îi povăţuia pe calea cea bună a împărăţiei cerurilor, marele egumen şi povăţuitor de suflete „Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul cel Bătrân”.

Ajungând vas ales al Duhului Sfânt, plin de tot felul de bunătăţi şi trecând de vârstă de nouăzeci de ani, Sfântul Daniil, marele sihastru al Moldovei, dascălul pustiei şi făcătorul de minuni, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos la sfârşitul secolului al XV-lea (1496). Mulţimea ucenicilor lui, împreună cu mitropolitul şi domnul ţării l-au plâns îndeajuns şi l-au îngropat în pronaosul bisericii Voroneţ, cum se vede până astăzi, punând deasupra o piatră cu inscripţia: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”. Apoi, împărţind credincioşilor multe milostenii şi sărutând sfintele lui moaşte, s-a întors fiecare la ale sale.

După săvârşirea sa, văzând ucenicii şi credincioşii că se fac oarecare minuni şi vindecări de boli la moaştele Cuviosului, l-au trecut în ceata sfinţilor, numindu-l „Sfântul Stareţ Daniil”, „Sfântul Daniil Sihastrul”, sau mai ales „Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul Părintele nostru Daniil cel Nou”.

Obştea Mănăstirii Voroneţ, împreună cu mitropolitul Grigore Roşca, ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfântului Daniil cel Nou, pomenindu-l în rândul fericiţilor ctitori. Totodată i-au rânduit zi de prăznuire peste an, anume după pomenirea Sfântului Daniil Stâlpnicul. Astfel, în Moldova, pomenirea cuviosului Daniil Sihastru s-a făcut, secole de-a rândul, la 23 aprilie, hramul Mănăstirii Voroneţ, şi la 18 decembrie, după Sfântul Daniil Stâlpnicul, 11 decembrie.

Ca sfânt cu aureolă a fost pictat, pentru prima dată în 1547 de acelaşi mitropolit, pe peretele de sud al bisericii Mănăstirii Voroneţ, în stânga uşii de intrare în pridvor, cum se vede până astăzi, ţinând în mâna sa un sul desfăcut pe care scrie: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Vă voi învăţa frica Domnului. Cine este omul …

Râvna credincioşilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea Voroneţ, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormânt moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Daniil Sihastrul şi să le aşeze în biserică, în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe acestea însuşi mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Vieţile Sfinţilor, scrise şi tipărite de el la Iaşi în anii 1682-1686. Vestea minunilor lui ajunsese până la Kiev, în Polonia, în Transilvania şi la Sfântul Munte, de unde veneau credincioşi să i se închine şi toţi îl numeau „Sfântul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni”.

În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneţ, anume Ghedeon, a dat Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfântului Daniil ferecat în argint, unde se păstrează până astăzi. Moaştele poartă inscripţia: „Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneţ, cu toată cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4”. În anul 1775, Moldova de nord ajungând sub ocupaţia Austriei, moaştele Sfântului Daniil Sihastrul au fost aşezate din nou în mormântul său, unde se păstrează până astăzi. În anul mântuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în mod solemn, mai mulţi sfinţi din România, printre care şi pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul, rânduindu-i zi de prăznuire peste an la 18 decembrie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi pe toţi, ca un singur bun şi iubitor de oameni. Amin.

Dec
18
lun
Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Ier. Grichentie; Sf. Mc. Trifon; Cuv. Aglaia (Post)
Dec 18 – Dec 19 all-day

Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Ier. Grichentie; Sf. Mc. Trifon; Cuv. Aglaia (Post)

Sf. Ignatie

Sf. Ignatie

Sf. Ignatie – Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul a fost al treilea episcop al Antiohiei (în Siria), după Apostolul Petru și Evod (prăznuit la 7 septembrie), căruia i-a urmat în scaun pe la anul 68. A murit în anul 107 în timpul unei persecuții împotriva creștinilor din vremea împăratului Traian. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar la 29 ianuarie se face pomenire, în calendarul ortodox, pentru aducerea moaștelor sale de la Roma la Antiohia – doxologia.ro

Dec
19
mar
Înainteprăznuirea Naşterii Domnului; Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul (Sâmbăta dinaintea Naşterii Domnului) (Dezlegare la ulei şi vin)
Dec 19 – Dec 20 all-day

Sf Ignatie Teoforul

Sf Ignatie Teoforul

Înainteprăznuirea Naşterii Domnului; Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul (Sâmbăta dinaintea Naşterii Domnului) (Dezlegare la ulei şi vin)

Traian, luand sceptrul imparatiei romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfantul Ignatie, cel cu numele si cu lucrul purtator de Dumnezeu, care a primit scaunul dupa Sfantul Evod si care a fost dupa Sfantul Clit sau Climent, cel dintai episcop al Romei.

Se povesteste despre acest sfant Ignatie, de Dumnezeu purtatorul, cum ca pe vremea cand era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vietuia intr-acea vreme cu oamenii pe pamant si invata pe popoare despre imparatia lui Dumnezeu, atunci si parintii acestui prunc, stand acolo aproape in popor si ascultand cuvintele cele dumnezeiesti din gura Mantuitorului si avand cu dansii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dansii si, chemand la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus in mijloc si, cuprinzandu-l, l-a luat pe maini zicand: De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii, nu veti intra intru imparatia cerurilor si cine va primi pe un copil ca acesta intru numele Meu, pe Mine ma primeste.

Dec
20
mie
Ignatie al Antiohiei
Dec 20 all-day
Ignatie al Antiohiei

Ignatie al Antiohiei (în greaca veche Ἰγνάτιος, în trad. „înfocatul”), cunoscut și ca Ignatie Teoforul[1] (n. cca. 35 sau 50 – d. între 98 – 117), a fost un episcop al Antiohiei, un martir al Bisericii și părinte apostolic. Este sărbătorit pe 17 octombrie în calendarul romano-catolic și anglican, respectiv pe 20 decembrie în calendarul creștin-ortodox și în cel greco-catolic. În drum spre Roma a redactat o serie de scrisori, din care s-au păstrat șapte, scrisori care constituie monumente ale literaturii creștine timpurii. A fost condamnat la moarte în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor din timpul împăratului Traian și a fost executat la Roma.

Dec
22
vin
Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Pavel, Arhiep. Neocezareei; Cuv. Naum (Dezlegare la ulei şi vin)
Dec 22 – Dec 23 all-day

Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Pavel, Arhiep. Neocezareei; Cuv. Naum (Dezlegare la ulei şi vin)

Sfantul ierarh Pavel Arhiepiscopul Neocezareei

Sfantul ierarh Pavel Arhiepiscopul Neocezareei

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfinţilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta.

Sfinții 10 mucenici din Creta. Aceşti zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta. Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe părţi ale ţării. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia doi: Evarest şi Pompie. Aceştia au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de chinuri.

Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi. În urmă au fost duşi înaintea judecătorului. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos. După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.

Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel era aşa de vestit pentru virtuţile sale, că vestea de el a ajuns şi la urechile lui Liciniu care împărăţea în Nicomidia. A trimis să-l aducă la el. Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu ameninţări, iar apoi cu chinuri. Când au început să-l bată, toţi au rămas uimiţi de răbdarea cea mare a sfântului. Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înroşită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă şi le-a legat strâns pe amândouă. Le-a ţinut aşa până ce fierul s-a răcit. Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte şi nemişcate. Apoi l-au surghiunit într-o cetăţuie de pe malul râului Eufrat şi l-au închis acolo.

Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemaţi toţi din surghiun şi sloboziţi din închisori. Fiecare a venit la ale sale. Atunci a fost slobozit şi Sfântul Pavel. Şi-a luat scaunul său episcopal şi a strălucit ca şi mai înainte.

A fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea. Toţi purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, şi arătau aceste podoabe unul altuia. Unul îşi arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; îşi arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile şi arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos. Tot aşa şi fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea şi el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroşit şi amorţite. Deci după ce toţi aceştia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat şi l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol. Fericitul împărat Constantin a ţinut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui şi peste celelalte mădulare ale lui şi a zis: „Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte şi nemişcate pentru Hristosul meu”. S-a dus sfântul apoi iarăşi la scaunul său, a mai trăit acolo câţiva ani şi s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii sfintei marii biserici a lui Dumnezeu, adică a bisericii Sfânta Sofia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului şi purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, luminătorul şi predicatorul slavilor.

Naum, iluminatorul slavilorNăscut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a devenit ucenic al măriţilor apostoli ai slavilor, sfinţii Chiril şi Metodie, şi a plecat cu în misiune în regiunile puţin civilizate ale Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863. În ciuda piedicilor şi umilinţelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniţi din Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunoşteau dialectul locuitorilor acestor regiuni şi au început să traducă Sfintele Scripturi şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Cum însă această limbă nu avea un alfabet, sfinţii au compus ei unul şi au lăsat astfel multe cărţi ca temei al trăiniciei misiunii lor.

Lucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinţii au plecat către Roma, ca să obţină sprijinul şi aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevăraţi trimişi ai lui Dumnezeu. După compararea cu textul grec, traducerile lor au fost găsite exacte şi bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave. Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvântarea sa şi chiar a hirotonit întru preoţie pe o parte din ucenicii lor, ca să poată sluji in bisericile satelor şi oraşelor evanghelizate Liturghia slavă pe care au tradus-o. În timpul acestei călătorii, Domnul şi-a arătat atât de mult harul faţă de ucenicii Săi, încât multe minuni şi vindecări s-au făcut prin ei în acest timp. Iar Sfântul Naum, deşi era cel mai tânăr dintre ei, nu s-a arătat nicidecum mai prejos decât ei în râvna apostolică şi darul tămăduirilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Shinon, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Show Buttons
Hide Buttons
Translate »