Toponimul Bârzava, este de origine dacică, conform opiniei istoricului Constantin C. Giurescu. Bârzava este un râu ce izvorăşte în Munții Semenic, în judeţul Caraş-Severin, străbate județul Timiş şi provincia Voivodina din Serbia şi se varsă în râul Timiş. Totodată Bârzava (în maghiară Marosborsa, alternativ Berzova) este o comună în judeţul Arad, Crişana, formată din satele Bătuța, Bârzava (reşedința), Căpruța, Dumbrăvița, Groşii Noi, Lalaşinț, Monoroştia şi Slatina de Mureş. Prima atestare documentară a localităţii Bârzava datează din anul 1471. Satul Căpruţa este atestat documentar în anul 1350, Dumbrăviţa în anul 1471, Monoroştia în anul 1350 şi Slatina de Mureş în anul 1439. Zona Bârzavei a fost locuită încă din epoca pietrei, găsindu-se resturi de obiecte din ceramică înspre hotarul cu comuna Conop. Continuarea locuirii s-a făcut şi în perioada dacică şi romană.
Barzava Harghita vedere
Încă din secolul al V-lea, împăraţii bizantini obişnuiau să strămute populaţia armeană în provincii din afara Armeniei, îndeosebi în Balcani. În secolul al IX-lea, ca urmare a reprimării mişcării socialo-sectante a pavlicienilor, împăratul Vasile I Macedoneanul, a strămutat importante comunităţi de armeni în părţile nord-vestice ale imperiului, în special în Macedonia. În această perioadă s-au întemeiat colonii armeneşti în Bulgaria, Grecia şi Transilvania. Prezenţa armenilor în Transilvania este atestată din perioada creştinării Ungariei (sfârşitul secolului X, începutul secolului XI). Regele Ludovic al IV-lea al Ungariei menţionează în 1281 „Terra Armenorum”, cât şi o mânăstire armeană în Transilvania. Se presupune că aceşti armeni proveneau din Imperiul Bizantin. În Tălmaciu (lângă Sibiu) un sigiliu din anul 1343 a purtat inscripţia „episcopul Martin al armenilor”. În 1399 se pomeneşte de existenţa armenilor în Braşov.
Treptat însă autorităţile austriece au trecut la restrângerea drepturilor acordate pentru armeni, forţându-i pe aceştia să se integreze. Au crescut impozitele, pamânturile urbane cumpărate de armeni au fost trecute în „proprietate regală”. A început un proces de asimilare a armenilor. În şcoli nu se mai putea învăţa în limba maternă iar în urma reprimării Revoluţiei din 1848-49, populaţia armeană a avut mult de suferit. Mulţi armeni au emigrat din oraşele lor, locuitori de altă naţionalitate s-au stabilit în oraşele armene. Încercarea de redeşteptare naţională din perioada 1850-1870 nu a avut succes; în urma dispariţiei şcolilor armene, a retragerii privilegiilor acordate oraşelor armeneşti, politicii de deznaţionalizare dusă de guvernul austriac, ulterior austro-ungar, a dus la maghiarizarea armenilor din Transilvania.
Armenii au contribuit substanţial la promovarea culturii şi religiei ortodoxe în ţările româneşti. Manuscrisele copiate la Mânăstirea Zamca, un complex medieval fortificat care a avut anterior rol de mănăstire armenească, se afla la muzeele din Viena, Ierusalim sau Erevan. Pe teritoriul României se află manuscrise armeneşti copiate în Crimeea, la Constantinopol sau Cipru, datînd din perioada 1306-1351, dintre care cele mai importante sînt Culegerea (Famagusta, 1310-12), Evangheliarul (Cilicia, prima jumătate a sec. XIV). După 1922, din Turcia s-au refugiat în România poeţi şi scriitori armeni de seama, care şi-au continuat activitatea în ţară: Eduard Kolangian, Hagop Djololian, Levon Satrian, Harutiun Arslanian-Horion, Zareh Bîlbul, Harutiun Khintirian, Aram Salbi.
Dintre personalităţile armene ale României se remarcă:
Ion Vodă cel Viteaz domnitorul Moldovei între 1572-1574, numit şi Ion Vodă cel Cumplit sau Ion Vodă Armeanul
Petru Grigorovici Armeanul, agent diplomat al lui Mihai Viteazul
Spiru Haret (1851-1912), matematician, sociolog, pedagog, om politic, ministru al instructiunii publice
Vasile Misir, preşedinte al Camerei deputaţilor şi ministru între 1901-1908
Iacob Zadig (1867-1970), şeful Statului major în bătălia de la Mărăşeşti
Theodor Aman (1831-1891), pictor, pedagog, fondatorul Şcolii de Arte frumoase din Bucureşti
Kricor Zambaccian (1889-1962), critic de arta, colecţionar
Simon Hollósy (1857-1918), pictor şi pedagog
Ion Sahighian (1897-1965), regizor, pionier al cinematografiei româneşti
Ion Sava (1900-1947), regizor, dramaturg, pictor, caricaturist
Dan Barbilian (1895-1964), poet (sub pseudonimul Ion Barbu) şi matematician
Vasile Conta (1845-1882), filozof
Doctor Dumitru Bagdasar (1893-1946), prof. univ., academician, creatorul şcolii româneşti de neuro-chirurgie
David Ohanesian (n. 6 ianuarie 1927, Bucureşti – d. 30 septembrie 2007, Bucureşti) a fost un bariton român, de etnie armeană care, alături de Octav Enigărescu şi Nicolae Herlea, a făcut parte din triada de aur a celor mai mari baritoni ai României.
În privinţa românilor din Transilvania, istoricii români au constatat un fenomen. Este vorba despre deznaţionalizare liderilor români. Cei care doreau să-şi păstreze privilegiile şi moşiile trebuiau să renunţe la religia ortodoxă şi să adopte obiceiuri feudale ale împărăţiei. Cine rămânea ortodox şi român îşi pierdea pământurile. Acest fapt este semnalat de Constantin C. Giurescu, care arătă cu o parte a cnezilor şi voievozilor români din Transilvania, pentru a-şi păstra privilegiile au hotărât să treacă la catolicism. „Într-adevăr, aceşti nobili se, deznaţionalizează, deprind limba maghiară, intră în legături de rudenie cu nobilii unguri şi într-o vreme când influenţa bisericii era foarte puternică, trec la catolicism”.
În continuare vom reda un extras din lucrarea ANGVSTIA 1, 1996. pagina 149-157. Cartea a apărut la editura Carpatica şi este editată de un colectiv de autori sub egida – MINISTERUL CULTURII MUZEUL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI, SFÂNTU-GHEORGHE şi MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI CLUJ NAPOCA SECŢIA DE ISTORIE A CARPAŢILOR RĂSĂRITENI.
REGISTRELE PAROHIALE – SURSĂ DOCUMENTARĂ DEOSEBIT DE VALOROASĂ PENTRU TRECUTUL ROMÂNESC AL HARGHITEI. CONSCRIPŢIA DE LA 1748 de Aurel Mare
Românii din Frumoasa – Ciuc
Prima atestare documentară a localităţii Frumoasa datează din 1567 când apare în documente sub numele de Zepwjz (Coriolan Suciu).
O localitate interesantă din punct de vedere etnic, aici vieţuind împreună mulţi ani – conform documentelor – români, maghi ari, armeni. Procesul de maghiarizare al armenilor şi românilor a durat şi s-a făcut şi prin trecerea forţată la religia romano-catolică a armenilor şi la cea greco-catolică a ortodocşilor români. Acest proces se accentuează foarte putern ic după 1867, în perioada dualistă, când guvernul ungar intervine brutal pentru desfiinţarea totală a tuturor naţionalităţilor nemaghiare. Convertirea românilor se făcea greu, după cum reiese dintr-un act imperial din 18 iunie 1747 în care se arată “că popii schismatici (ortodocşi) din principatul nostru al Transilvaniei s-ar fi înmulţit peste măsură în aceşti ani”, sau din memorii le lui Rettegi: “Nu voi uita nici aceia câtă muncă şi oboseală a depus ani de zile clerul catolic, împreună cu înalta Curte, ca Valachii, care sunt consideraţi schismatici, să se unească cu Sfânta Biserică Catolică …”. Protopopiatul greco-catolic din Gheorghieni, din care făcea parte şi parohia Frumoasa Ciuc, a fost înfiinţat în anul 1750 (este vorba de parohiile din Barasău, Bicaz, Bilbor, Caşin, Ciuc Sângeorgiu, Corbu, Dâmuc, Făgeţel, Frumoasa Ciuc, Ghimeş-Făget, Ineu-Ciuc, Joseni-Ciuc, Lăzarea, Nicoleşti-Ciuc, Sărmaş, Sărmaş-Centru, Sândominic, Subcetate, Topliţa, Valea Jidanului, Tulgheş, Voşlobeni), el jucând – ca urmare a mişcării culturale şi naţionale extraordinare care a fost Şcoala Ardeleană – un rol important în menţinerea fiinţei naţionale româneşti din secuime şi prin înfiinţarea de şcoli confesionale în limba română.
Politica de convertire la catolicism, mai ales a greco-catolicilor români din secuime a dus la deznaţionalizarea populaţiei nemaghiare. Conform conscripţiei parohii lor greco-catolice, de la 1 octombrie 1750, în Frumoasa Ciuc exista o biserică, un cantor, o casă parohială şi un număr de 143 credincioşi. Despre armeni ştim (raport din 1904, al preotului G. Georgely) că de la 1790 aveau şcoală, dar limba şi-au pierdut-o mai ales după 1829 când, conform Registrului parohial nr. 246, fila 18, aflat la Arhivele Naţionale din Miercurea-Ciuc – registru care începe cu 1760, aflăm că în urma vizitei canonice din 23 iunie 1829 a episcopului romana-catolic Nicolae, limba armeană, a fost înlocuită cu latina. În 1890, în Frumoasa Ciuc trăiau 2577 locuitori români şi maghiari (conform Pallas Nagy Lexikon, din 1893, care nu-i mai pomeneşte pe armeni, aceştia fiind deja maghiarizaţi). La recensământul din 1910 vieţuiau 3065 locuitori, din care 92 români plus 640 greco-catolici (total 732
români). La recensământul din 1930 se declară 987 români: 58 ortodocşi şi 929 greco-catolici (987 persoane), dar numai 779 vorbitori de limbă româna.
Importante documente care atestă vieţuirea românilor în această localitate, azi deznaţionalizată total, se afl ă la Direcţia Arhivelor Naţionale din Miercurea-Ciuc Harghita. Aici se păstrează registrele parohiale de stare civilâ, astfel:
a) 5 registre ale armenilor, care încep să consemneze născuţii şi morţii din 1760, iar căsătoriţii din 1756. Registrele sunt scrise în limba armeană până la 1829, după care însemnările sunt în limba latină, ultima însemnare fiind din anul 1950.
b) 3 registre greco-catolice, cu 340 de file, începând din anul 1841, cu ultima însemnare din anul 1931 (căsătoriţi); cuprinde născuţi, căsătoriţi şi morţi din frumoasa Ciuc şi satele Ciceu, Delniţa, Făgeţel, Topliţa Ciuc, Mihăileni, Coşnea, Şoimeni, Şumuleu, Livezi, Păuleni Ciuc, Racu, Nădejdea; preoţii principali ai acestei perioade au fost Gedeon Barbulovici: 1841 (?) până la 21 ianuarie 1861 şi Ioan Dobreanu, între anii 1866-1877.
Consemnăm din aceste registre numele de familie mai des întâlnite, româneşti încă, sau deja maghiarizate: Bârsan, Baczoni, Bucur, Bata (Both), Barbu, Boer, Antal, Cadar, Corbu, Chinda, Mica, Cristofor, Filip (cu variantele Silip, Cilip), Dandu, Gheorghiţă, Grancea, Gabor, Lungu, Almaşi, Mihai, Molnar, Paluşan, Popovici, Iliaş, Roman, Sava (cu varianta maghiarizată Savuly), Ola, Santa, Sabo, Socaci, Stoica, Szakali, Tătar, Vrâncean, Voşloban, Vasâi (cu varianta Vaszi).
Iată şi prenumele mai des date copiilor de români în Frumoasa Ciuc în intervalul 1841 – 1871: Ioan, Anghelian, Barbara (în loc de românescu1 Varvara), Petru, Alexandra, Maria, Ana, Dumitru, Nestor, Ştefan, George, Simion, Paraschiva (Parasciţa), Bucur, Nastasia, Lidia, Măriuţa, Catrina, Anica, Mariţa, Felix, Neculai, Ilie, Bucura.
Perechi de greco-catolici căsătoriţi (câteva): Bârsan George cu Ana Filip (1871), Voş1oban Simeon cu Bârsan Elena (1842), Ion Radu(ly) cu Paraschiva Bârsan, Gabriel Szots (Suciu, fost Cojocaru – nume maghiarizat) cu Ana Vaszi (maghiarizarea de la Văsîi), Ştefan Farcaş (traducerea în maghiară a numelui Lup) cu Agneta Poluşan, Zaharia Bârsan cu Margareta Bucur, George Santa (din Păuleni Ciuc) cu Maria Guţu(j) (1856) (din Delniţa, părinţii Ştefan Santa şi Ana Curta). Şi câteva perechi mixte: Alexandru Banku(j), romanacatolic, cu Sofia Grancea, greco-eatolică din Ciceu; Ferencz Antal, romana-catolic cu
Barbara Santa, greco-catolică din Madefalău; Csomortani Şandor, romana-catolic cu Santa Terezi greco-catolică din Păuleni Ciuc.
Însemnările despre morţi atestă prezenţa românilor în localitate în secolul anterior: George Filip din Livezi. n. 1771; Ioan din Coşnea, mort la 75 ani (se naşte la 1766); Alexandru Şandor, n. 1763; Niculai din Racu, de 89 de ani, n. la 1747.
Toate aceste date ne dovedesc existenţa unei puternice comunităţi în zonă, comuna având cele trei etnii multă vreme aproximativ în proporţii egale.
Pe primele file ale acestor registre găsim însemnări în limba română ale unor parohi, care ne dau amănunte importante despre viaţa comunităţii. Astfel, preotul Ioan Dobreanu scrie despre zidirea noii biserici (un text aproape identic este scris în limba maghiară de către preotul greco-catolic Şandor Istvan din Sândominic).
“Lăudat fie numele Domnului Isus Cristos! Poporenii parohiei greco-catolice au ridicat biserica românească din Frumoasa /Ciuc Sepviz/, care poporeni locuiesc în filialele din Livezi /Lovez/, Coşnea, Tătarbuck, Păuleni, Şoimeni /Ciomartan/, Ciceu, Madefalău, Racu, Mihăileni şi Nădejdea – în timpul Maiestăţii Sale Împăratul Iosif I, a patriarhului Papa Piu al IX-lea, a arhiepiscopului de Alba Iulia, Excelenţa sa Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa, a preonoratului domn protopop Aron Boeriu.
Din cea mai mare diligenţă a onoratului preot local Ioan Dobrean, dimpreună cu a cântăreţului /diacului/ Ioan Ţifrea şi a curatorului primar Bârsan Bucur din Filia Livezi, precum şi a curatorilor secundari Dumitru Paluşan, Ştefan Santha, Neculai Santha, Mihai Santha şi a casierului George Santha.
Piatra fundamentală /s-a pus/ sărbătoreşte – făcându-se şi cuvenita Feştanie – sub partea cu unghiul de răsărit şi media turnului sigilându-se în cutie /s-a pus/ copia acestei însemnări dimpreună cu şi puţineii bani de argint.
Biserica s-a zidit de către meşterul din Ciuc Menyasag /Armăşeni/, anume Gyorfy Michael, în 1869 fu pornită în luna iunie 22.
Ioanu Dobrean
Parohul local în Ciuc Szepviz /Frumoasa/”
(În textul maghiar apar următoarele nume de curatori: Santha Ştefan, Bucur Bucur, Santha Mihai, Santha George, Bucur Dumitru. Se aminteşte şi de prezenţa preotului local armean, Pop Tivadar, şi a preotului greco-catolic din Sândominic, Sandor Istvan.
Pe următoarea pagină, o altă însemnare (a treia), scrisă de altă mână, într-o frumoasă limbă românească:
“Iubitule cititoriu !
Biserica dincolo scrisă, a rămas neterminată, needificată până la anul Domnului 1879, adecă: în anul 1878 în 21 aprilie a venit preotul George Gergely, născut în Sant Erzebet /Eliseni, jud. Harghita/, şi fost preot /greco-catolic/ în Bodogaia Superioară, comitatul Odorhei, după ce de aici din Szepviz, s-a strămutat Ioan Dobreanu, preot la Corbu în anul 1877 luna aprilie.
După ce a sosit George Gergely s-a apucat cu toată puterea cuvântului a anima pe credincioşi, a strâns aproape 100 florini, a făcut repartiţiunea pre popor, şi cu mare grijă şi trudă a terminat această biserică în anul 1879, în 28 septembrie.
Nu mai puţin s-a apucat la cimitir şi din repartiţie pre popor a terminat şi aceasta cu 600 florini în anul 1881, la 18 septembrie. După aceasta a cumpărat fondul intern parohial de la Eros Elek din Miercurea Ciuc, din repartiţii pre popor cu 600 florini a făcut fântână, în anul 1894, a făcut casă nouă parohială din repartiţiunea pre popor, cu suma de 1450 florini valută austriacă, ba a mai făcut un grânar de piatră, un grajd, a acoperit şura cu scânduri şi casa centrală asemenea şi a făcut şi un grăjduţ la cantor /cântăreţ, diac/.
Lângă aceasta a mărit /averea parohială/ până la anul 1900, 1 noiembrie, cu bani şi moşie: adică moşie – pământ în preţ de 444 florini valută austriacă şi bani 464 florini, 50 crăiţari valută austriacâ, adică 929 coroane.
Aceste toate nu pentru laudă am însemnat aici, fără pentru aceea că, cei ce vor fi după mine preoţi în această parohie de disper/sată/, să le iei curaj şi îndrăzneală a se lupta mai încolo, pentru binele şi înfrumuseţarea bisericii şi parohiei.
Am scris în anul 1900, în 11 decembrie, la 200 de ani de la Sfânta Unire /Unirea cu Biserica Romei/, iar a preoţiei mele de 30 ani, dintre care 22 de preoţie în Cik Szepviz.
George Gergely
paroh greco-catolic”
Pagina următoare are alte două scrisuri aparte. Nu cunoaştem deocamdată cine sunt cei care fac însemnările şi nici în ce an. Ele sunt importante prin datele pe care ni le comunică despre oameni şi locuri.
“În anul 1923, parohul George Gergely a repausat în Domnul după o pastoraţie a parohiei Frumoasa de 45 de ani. În anul 1924 parohia a fost păstorită de Victor Traian Pop 3 ani, în timpul acela zidindu-se casa cantorală, din nou, cu suma 65000 lei, din 1927 octombrie până în 1929 octombrie 20, fiind administrată interimat de către preotul V. Georgely protopop şi pr. Izidor Vlad /acelaşi vestit preot descris de Mihail Sadoveanu/ din Miercurea Ciuc, din 20 octombrie 1929 pr. Avisalon Costea; în anul 1930 s-a renovat pe dinafară biserica şi acoperişul, ciutura /fântâna/ precum şi şura s-au edificat din nou toate, în sumă de 135000 lei din banii proveniţi din vinderea pădurii cu care a fost împroprietărită parohia /Urmează însemnări scrise de altă mînă!.
În 1931 s-a mărit casa parohială, cu o nouă odaie, servind de birou parohial.
În 1932, 1 septembrie, s-a pus piatra de temelie a bisericii din Făgeţel şi a cărei edificare a durat până în 1934, 22 iunie.
În 1931 s-a cumpărat un clopot la biserica din Livezi, în greutate de 300 kg, din dorinţa lui Ioan Bucur, de 50000 lei.
În anul 1933 /poate anul 1938/ decembrie, s-au cumpărat 2 clopote în greutate: a) 327 kg şi b) 198 kg, pentru biserica din Frumoasa. Tot s-au închis cu gard nou curtea parohială şi cantorală.
În anul 1935 s-au făcut iconostase noi la bisericile din Frumoasa, Livezi şi Făgeţel, până atunci nefiind la nici o bisericei din parohie şi filii iconostase şi care au fost executate de către Septimiu Marian, profesor la Blaj, pentru Frumoasa şi Făgeţel, iar Ioan Gergely din Subcetate /nepotul parohului George Gergely/ pe cel al bisericii din Livezi.
Tot în vara anului 1935 s-au zugrăvit bisericile din Frumoasa, Livezi şi Făgeţel pentru suma de 18500 lei – prin zugravul Ştefan Şandor din Gheorgheni.
În acelaşi an s-a mărit casa parohială cu o încă o cameră, prin transformare, astfel că locuinţa parohială are în prezent 4 camere şi o bucătărie”. Aici se opresc însemnările atât de importante pentru aşezări le româneşti din jurul Ciucului, din registrul de stare civilă a localităţii Szepviz.
Astăzi în Frumoasa Ciuc nu mai sunt români; greco-catolicii au trecut la ritul latin, iar limba română nu se mai foloseşte.
Surse:
Wikipedia, enciclopedia liberă în limba română
ANGVSTIA 1, 1996. pagina 149-157. apărută la editura Carpatica
Articolul “Armeni” publicat pe http://www.proeuropa.ro/armeni.html
Scurt istoric al comunei Bârzava http://www.comunabarzava.ro
Scurt istoric al comunei Livezi Ciuc http://livezi-ciuc.ro/istoric.php
Text îngrijit de Dan Bârsan
Comentarii recente